Din 1 martie, Steven Greenway va prelua şefia operatorului aerian Blue Air, pentru a coordona relansarea operaţiunilor după pandemie.
Steven Greenway preia mandatul de CEO al Blue Air de la Oana Petrescu, care îşi va continua misiunea la Blue Air ca preşedinte al Consiliului de Administraţie. Noul CEO are peste 25 ani de experienţă în industria aviatică low-cost – în Europa, SUA, Australia şi Canada, în companii precum Swoop, WestJet, Scoot, SkyEurope, Virgin Blue, Virgin Atlantic sau Qantas.
„Steven are peste 25 ani de experienţă în industria aviatică low-cost şi este un profesionist recunoscut pentru atenţia deosebita pe care o acordă experienţei pasagerilor – în zbor, online şi pe aeroport – şi pentru viziunea sa integrată asupra viitorului aviaţiei low-cost. În ultimele șase luni, a fost parte integrantă a echipei de specialişti cu ajutorul cărora am revizuit şi definitivat reperele ambiţiei noastre de a deveni un jucător important pe piaţa low-cost europeană şi planul de relansare post-pandemie al companiei şi strategia de finanţare a acestui plan”, spune Oana Petrescu.
Deşi în această perioadă cererea de transport low-cost între ţările europene este încă redusă din cauza restricţiilor de călătorie impuse de state, Blue Air se pregăteşte ca, din iunie, să revină la niveluri operaţionale similare cu cele de dinainte de pandemie. Blue Air consideră că lunile care vor urma vor fi vitale pentru modul în care se va reconfigura piaţa aviatică europeană după pandemie şi că viitorul companiei în următorii ani depinde de disciplina mobilizării resurselor în perioada următoare, astfel încât să opereze un sezon de vară profitabil şi să se poziţioneze ca prima opţiune a pasagerilor pentru destinaţiile pe care le deserveşte.
Potrivit noului CEO, Blue Air are toate ingredientele necesare succesului: o echipă profesionistă, o nouă flotă de aeronave Boeing 737 MAX8, eficientă din punct de vedere al combustibilului, investiţii în IT şi o reţea performantă de aeroporturi convenabile şi de destinaţii solicitate. După doi ani în care şi-a ajustat continuu nivelul de operare, dimensiunea flotei, sistemele informatice, reţeaua deservită, şi a investit în îmbunătăţirea experienţei de călătorie a pasagerilor, Blue Air se declară pregătită să înceapă o nouă etapă de dezvoltare.
Odată cu noile aeronave Boeing 737-8 MAX, ce vor fi recepţionate anul acesta, Blue Air va deveni una dintre companiile cu cele mai noi flote din Europa. Este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi. Cu o echipă formată din circa 800 de profesionişti, operează avioane tip Boeing 737. În cei 17 ani de activitate, a transportat peste 32 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane km. Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit de Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.