În 18 octombrie începe cea mai mare misiune comercială anuală organizată de Guvernul SUA, Trade Winds. Bucureşti va fi centru al evenimentului şi va găzdui un forum despre desfăşurarea afacerilor în regiune.
Potrivit ambasadorului SUA la București, Hans Klemm (foto), investitorii sunt interesați de o paletă largă de sectoare. „Companiile cuprinse în Trade Winds reprezintă o arie largă de sectoare de activitate – agricultură, servicii financiare, producție și multe altele. Este adevărat, dacă priviți profilul companiilor care deja au investit în România, avem aceeași situație: companiile americane sunt implicate în toate sectoarele importante. Sunt companii care vor să-și consolideze poziția în sectorul chimic, asamblări auto, dar și producție de părți auto, agricultură”, declară ambasadorul american, într-un interviu pentru Agerpres.
Cel puțin două firme din sectorul de apărare vor participa direct sau ca sponsori. „Acesta este un aspect important în ceea ce privește hotărârea României de a crește cheltuielile în domeniul apărării naționale. Negocierile guvernului român cu anumite companii americane, pentru a îmbunătăți dotarea armatei, continuă, iar companiile americane sunt parte din discuții și sunt nerăbdătoare să colaboreze cu industria română de apărare, pentru a ajuta la reconstrucția industriei române”, spune Hans Klemm.
Conferința Trade Winds va avea loc între 18 și 20 octombrie, la București. Este cel mai mare eveniment de promovare comercială organizat anual de Departamentul Comerțului al SUA și a ajuns, anul acesta, la cea de-a zecea ediție. România va fi principala destinație a misiunii economice dintre 16 și 24 octombrie, care se va deplasa și în Bulgaria, Grecia, Serbia și Croația. La Forumul de afaceri de la București vor fi invitați să participe oficiali și oameni de afaceri din întreaga regiune.
Seria de evenimente Trade Winds, lansată în 2008, are loc în diferite țări sau regiuni ale lumii și are drept scop principal promovarea exporturilor americane și explorarea de noi oportunități de afaceri. Cele mai recente ediții s-au desfășurat în Chile (2016, pentru America Latină) și Africa de Sud (2015, pentru regiunea central și sub-sahariană a Africii). Europa de Sud-Est este promovată în acest an ca o potențială ancoră pentru proiecte de afaceri ale companiilor americane, cu anvergură la nivelul întregului continent european. În primele nouă ediţii ale evenimentului, Departamentul Comerţului a facilitat exporturi de 240 milioane de dolari pentru companiile americane.