Piața muncii 4.0: Cea mai mare companie din lume a „angajat” roboți care supraveghează personalul și fac concedieri

de A M

Gigantul american este criticat aspru după ce a ieșit la iveală faptul că a implementat un sistem ce generează automat documentaţia pentru a concedia o persoană care nu îşi atinge ţintele de producţie.

Depozitele Amazon sunt motorul companiei conduse de Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume. Aici, lucrătorii urmăresc, împachetează, sortează și aranjează fiecare comandă, înainte ca aceasta să ajungă la ușa cumpărătorului. Lucrătorii din depozitele Amazon nu au însă deloc viață ușoară: sunt presați să lucreze la foc automat – au de împachetat sute de cutii, într-o oră – și își pierd slujba dacă nu se mișcă destul de repede.

Documente obținute de publicația americană The Verge arată că disponibilizările din cauza productivității prea scăzute pentru standardele Amazon sunt mult mai frecvente decât se vede de după gardul retailerului. Într-o scrisoare trimisă anul trecut, într-un caz în care este implicată autoritatea de supraveghere a pieței muncii, un avocat care a reprezentat compania a declarat că Amazon a concediat sute de angajați, într-o singură unitate, între august 2017 și septembrie 2018, pentru nerespectarea cotelor de productivitate. Un purtător de cuvânt al companiei a precizat că, în acel moment, circa 300 de angajați cu normă întreagă au fost dați afară pentru ineficiență.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Depozitul din Baltimore are acum 2.500 de angajați cu normă întreagă. Asta ar însemna că Amazon își concediază anual mai mult de zece la sută din personal, numai din motive de productivitate. Lucrurile devin cu adevărat îngrijorătoare dacă luăm în calcul că Amazon operează peste 75 de depozite în America de Nord, cu mai mult de 125.000 de angajați cu normă întreagă. Asta ar însemna că, anual, mii de oameni își pierd locul de muncă fiindcă nu reușesc să trimită pachetele suficient de rapid.

Documentele dezvăluie că în companie există un proces de evaluare a activității și de concediere a angajaților integral automatizat. Dacă sistemul determină că un salariat nu îşi atinge ţintele de producţie, poate emite avertismente în mod automat şi poate concedia oameni. Totuși, Amazon spune că un supervizor poate anula comanda.

Criticii acuză că, din cauza acestui sistem, Amazon a devenit o mașinărie care vede numai numere, nu și oameni. De altfel, angajații se plâng că sunt tratați ca niște roboți. Dacă iau pauze prea lungi, sistemul generează automat avertismente și, în cele din urmă, angajatul poate fi concediat. Unii muncitori evită chiar pauzele de toaletă, ca să nu aibă probleme. Compania susţine însă că, atunci când un angajat nu îşi atinge ţintele de producţie, îi oferă mai întâi un training suplimentar.

Înfiinţată în urmă cu 25 de ani, Amazon a devenit pentru prima dată, la începutul acestui an, cea mai valoroasă companie listată la bursă din lume. Capitalizarea bursieră a companiei a ajuns la 797 de miliarde de dolari și a depăşit Microsoft, a cărei capitalizare bursieră s-a situat la 789 miliarde. Jeff Bezos, fondatorul retailerului online, este cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la 135 de miliarde de dolari, conform indicelui miliardarilor, realizat de Bloomberg. El l-a depăşit, anul trecut, pe fondatorul Microsoft, Bill Gates.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.