joi, septembrie 10, 2026

Prima platformă educațională de terapie ABA ce oferă soluții concrete pentru „copiii-problemă”

de A M

Asociația Autism Voice digitalizează accesul cadrelor didactice și al părinților la materiale educaționale și tehnici inovatoare și specifice de soluționare a comportamentelor de agresivitate, sfidare sau bullying, așa încât „copiii-problemă” să aibă sprijin pentru a se integra în învățământul de masă.

Aflată în faza de construcție, platforma educațională ProfAidKit.ro țintește peste 4.000 de utilizatori – cadre didactice și părinți -, în următorii doi ani. „Multe dintre dificultățile întâmpinate de copiii cu nevoi speciale sunt datorate imposibilității integrării. Pe de altă parte, cadrele didactice nu sunt suficient de bine pregătite ca să aibă în clasă copii cu nevoi speciale sau să gestioneze comportamente neadecvate la nivel colectiv. Între timp, și fenomenul de bullying a crescut exponențial în rândul elevilor. Am dezvoltat cursuri fizice de sprijin pentru dascăli, planuri de intervenție sau consiliere pentru familii, iar între 2017 și 2019 am aplicat programul ProfAid Kit în 30 de școli. De el au beneficiat 750 de cadre didactice și aproape 19.000 de copii și familiile lor”, explică Nicoleta Orlea, manager de proiect.

Creată cu expertiza unei echipe de analiști comportamentali, profesioniști în psihologie și psihopedagogie, cu o experiență de peste 15 ani în lucrul cu tulburările de dezvoltare, comportamentale sau emoționale ale copiilor, ProfAidKit.ro integrează cursuri acreditate pentru cadre didactice, live și sub formă de video-tutoriale pe teme specifice, materiale de folosit în sălile de clasă și consiliere pentru profesori și părinți. Utilizatori au la dispoziție și un registru național, în care apar toți analiștii comportamentali acreditați din România, abilitați să evalueze copii suspecți de tulburări din spectru autist și probleme comportamentale.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.