Primul român care concurează în Seria Mondială Red Bull Cliff Diving

de A M

Organizată pentru prima oară în 2009, Seria Mondială Red Bull Cliff Diving este cel mai spectaculos concurs de high diving din lume. Constantin Popovici, primul român din istoria competiției, a făcut spectacol la debut.

Românul a sărit de la 27 de metri, de pe clădirea Operei din Copenhaga, și a încheiat competiția pe locul șapte, cu 375,10 puncte. Constantin Popovici, 30 de ani, a primit un wild card din partea organizatorilor și a fost unul dintre cei 14 săritori care au concurat în etapa a cincea a sezonului din Red Bull Cliff Diving. „Totul s-a petrecut foarte repede pentru mine. Eram pe lista cu potențialii participanți, iar vineri dimineață s-a confirmat participarea mea. Am acceptat imediat provocarea. Sunt într-o formă bună și asta s-a văzut încă de la antrenamente. A fost un concurs foarte puternic aici. Cu punctajul primit la această etapă, aș fi terminat pe podium etapa din Elveția, de exemplu”, spune Constantin Popovici.

Cu punctele obținute în Danemarca, Constantin intră pe locul 13 în acest clasament al celor mai buni săritori din lume. Următoarea etapă din Seria Mondială Red Bull Cliff Diving este programată la Mostar, în Bosnia și Herțegovina, pe 8 septembrie.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.