Radisson Blu: Restaurantul Caffe Citta are o Lady Chef

Chef Federica Piccioni este născută în Italia și are o experiență bogată în domeniul ospitalității și artelor culinare.

Cu experiență în lanțuri internaționale de top, din Orientul Mijlociu, precum Sheraton Doha, Intercontinental Abu Dhabi sau Cairo, Art Rotana Bahrain, precum și în restaurante italienești din țara de origine, Chef Federica Piccioni aduce cu ea pasiunea și aroma bucătăriei italiene. “Deși este foarte tânără, are o carieră impresionantă în domeniul hotelier și al gastronomiei, la care se adaugă experiența interculturală. Toate acestea fac ca Federica să reprezinte un punct forte pentru restaurantul nostru”, declară Markus Kraus, directorul general al hotelului Radisson Blu București și Park Inn by Radisson Bucharest Hotel & Residence.

Chef Federica este câștigătoare a premiului Best lady Chef, în Cairo, în 2010, a medaliei de aur la concursul de gătit Doha Food Festival, din 2012, și este inspirată de Chef-ul cu stele Michelin, Walter Eynard. Specialitatea ei preferată – risotto cu porcini și trufe – vine din Umbria, regiunea în care s-a și născut și care este cunoscută pentru cele mai bune trufe albe, peisaje superbe, produse proaspete și de calitate. “Sunt fericită să fac parte din echipa Caffe Citta și să împărtășesc experiența și viziunea mea creativă într-un astfel de hotel”, spune Chef Federica Piccioni.

Inițiativa Rezidor, Women în leadership, vizează schimbarea în modul de lucru al angajaților săi, printr-o abordare mai flexibilă a condițiilor de muncă și mobilității, și propune planuri de dezvoltare personalizate. Compania își dorește ca, până la sfârșitul anului, 30 la sută dintre pozițiile de top din cadrul companiei să fie ocupate de femei.

DESPRE CAFFE CITTA

Situat în cadrul hotelului Radisson Blu București, oferă o mare varietate de specialități din bucătăria italiană. Restaurantul a primit diploma “Brandul ospitalității italiene”, din partea Camerei de Comerț Italiană din România. Meniul cuprinde paste, risotto, pizza, antipasti și alte preparate tradiționale. În fiecare lună, restaurantul promovează o regiune a Italiei, astfel clienții săi pot călători cu simțurile din Lombardia până în Toscana sau Sicilia. Terasa în aer liber, recent amenajată, este deschisă pe tot parcursul sezonului de vară, iar de la ora 9, clienții se pot bucura de un mic dejun lejer.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share