Radu Brăgărea se alătură Directoratului UNIQA Asigurări de viață

de A M

De luna aceasta, Radu Brăgărea este vicepreședinte – membru al Directoratului companiei UNIQA Asigurări de viață.

Radu Brăgărea vine în echipa UNIQA din rolul de membru al Directoratului ERGO Asigurări de Viață. De-a lungul unui parcurs profesional de două decenii, și-a asumat roluri de management pentru ariile de actuariat și operațiuni asigurări de viață la Eureko (Interamerican) Asigurări, a fost Chief Operating Officer la AIG Life (actuala Metropolitan Life) și a coordonat activitatea Societății de Administrare a Fondurilor de Pensii Private Eureko, ca director general.

„Îmi doresc ca experiența mea în domeniul asigurărilor de viață să adauge valoare echipei de management și, împreună cu restul colegilor, să reușim să continuăm dezvoltarea pe baze solide a afacerilor de asigurări de viață din România în același ritm ca până în prezent”, declară Radu Brăgărea.

Credem că te-ar interesa și: Cum am devenit “neangajabilă”

Numirea noului membru al Directoratului UNIQA Asigurări de viață are loc într-o etapă importantă în evoluția companiei. În 2019, UNIQA Asigurări de viață a continuat să-și consolideze activitatea și a raportat, la finalul anului, prime brute subscrise din asigurările de viață în valoare totală de 18 milioane de euro, conform IFRS. Creșterea a fost susținută de un avans de 20 la sută în vânzarea produselor tradiționale.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.