Reff & Asociații și-a mutat birourile în clădirea The Mark

de A M

Societatea de avocați membră a rețelei globale Deloitte Legal are un nou sediu, în turnul clădirii The Mark, aflată pe Calea Griviței.

Echipa de peste 70 de avocați ocupă etajul al 13-lea al unuia dintre cele mai moderne proiecte de birouri din noua zonă centrală de business a Capitalei. Clădirea este situată la intersecția străzilor Buzești și Calea Griviței, are locuri de parcare pentru biciclete și puncte pentru încărcarea mașinilor electrice.

The Mark este un proiect de clasă A, cu două clădiri de birouri dotate cu echipamente de ultimă generație. „Noul sediu al Reff & Asociații oferă un spațiu modern și creativ, în care suntem nerăbdători să ne primim clienții. Este un spațiu ideal pentru cultivarea culturii noastre organizaționale, care se concentrează pe o abordare multi-disciplinară și inovatoare a profesiei de avocat”, declară Andrei Burz-Pînzaru, Managing Partner la Reff & Asociații.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Cu o echipă de peste 70 de avocați, Reff & Asociații este una dintre cele mai mari societăți de avocați din România. Tipurile de servicii oferite acoperă domeniile financiar-bancar, concurență, dreptul muncii, energie și mediu, insolvență, litigii, fuziuni și achiziții, sectorul public, drept imobiliar. Reff & Asociații reprezintă România în rețeaua globală Deloitte Legal, care are peste 2.500 de avocați în 85 de țări.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.