Aparent, e greu să “asortezi” o bicicletă, un ceas, o haină de piele și un ziar. Cu atât mai mult cu cât compania care face asta a produs, mai bine de un secol, cremă de ghete. Nu a fost imposibil pentru americanii de la Shinola, care și-au propus să readucă la viață un oraș decimat de criza economică, Detroit, cu o armă în care nu credea nimeni: producția. Pentru divizia de ceasuri, Shinola a mers pe mâna unui român școlit în Elveția: Ștefan Mihoc.
Atunci când a pornit la drum, în 2013, Shinola părea doar o idee nebunească a proprietarului său, Tom Kartsotis. Cu atât mai mult cu cât își lansa afacerea într-un oraș care tocmai își cucerise renumele de “zona de război a Americii” – cu datorii de 18 miliarde de dolari, clădiri de birouri și case părăsite și o rată a șomajului de 30 la sută, Detroit, perla de odinioară a industriei auto din SUA, părea un oraș sortit falimentului.
Pesimiștii mai aveau un argument: ultima companie americană care a produs ceasuri la scară largă, Hamilton Watch Co., părăsise orașul Lancaster în 1969, pentru a-și muta toate operațiunile în Elveția. Balanța înclina în favoarea lui Kartsotis într-un singur punct. Omul care cumpărase Shinola – firma înființată la New York, în 1907, și care produsese cremă de ghete – este fondatorul Fossil, gigantul din industria fashion cu 13.000 de angajați și vânzări de aproape un miliard de euro, numai în ultimul trimestru din 2015. Traseul ulterior al companiei Shinola a demonstrat că Tom Kartsotis nu era nebun, ci doar un om de afaceri vizionar.
La început, Shinola a decis să producă 2.500 de ceasuri. S-au vândut în mai puțin de o săptămână. După 18 luni de la demararea producției, nivelul vânzărilor trecea de 80 de milioane de dolari. De atunci, compania a inaugurat mai multe magazine, în SUA și Marea Britanie, și are în plan să deschidă cel puțin cinci în fiecare an. În 2014, a produs 170.000 de ceasuri, de trei ori mai mult decât în anul precedent. Fabrica din Detroit are o capacitate de producție de 1,2 milioane de ceasuri, anual, însă ținta managementului este, deocamdată, să ajungă la 500.000 de unități, în fiecare an. Clienții au de ales între 60 de modele. Pe site-ul companiei, acestea se vând cu prețuri cuprinse între 475 și 1.500 de dolari.
Succesul Shinola se datorează, în mare măsură, unui român – meșterul ceasornicar Ștefan Mihoc. Migălos ca un elvețian și ambițios ca un american, Mihoc s-a născut în România și a trăit aici până în 1996. A deprins tainele acestei meserii în atelierul unchiului său, ceasornicar de-o viață. Acolo își petrecea cele mai multe vacanțe de vară și tot acolo își găsise și “jucăriile” preferate: uneltele unchiului său. “Când aveam cam 13 ani, m-a luat la atelier și mi-a dat un ceas mai mare, care funcționa. Mi-a spus să-l desfac piesă cu piesă, iar atunci când i-l dau înapoi, să funcționeze. Acesta a fost primul meu test și l-am trecut cu bine”, își amintește Ștefan Mihoc. Unchiul a fost cel care l-a convins și pe tatăl lui Ștefan să-l trimită la singura școală pentru ceasornicari din România.
Evadarea
După absolvire, a continuat să lucreze în atelierul unchiului, până când a trebuit să plece în armată. Gândul de a fugi din țară nu-i dădea pace. Voia să scape de Ceaușescu, de comuniști, de dictatură. Voia să trăiască liber. A încercat să scape din România de mai multe ori. A fost prins de fiecare dată. Aproape. O singură dată i-a reușit. A ajuns în Iugoslavia, unde a stat șase săptămâni. A fost trimis înapoi în România, unde îl păștea o condamnare. A avut “noroc” – cum închisorile din țară erau pline de oameni care trecuseră fraudulos frontiera, nu mai era loc și pentru el. A scăpat cu o tăiere de 60 la sută a salariului, timp de un an. După opt luni, a venit Revoluția, așa că a scăpat și de pedeapsa aceasta.
Căderea regimului comunist n-a făcut altceva decât să dărâme zidul între Ștefan Mihoc și țara în care și-a dorit întotdeauna să ajungă. A plecat în SUA în 1996, împreună cu familia, însă nici nu visa să facă în țara de adopție ceea ce și-a dorit de când era foarte tânăr: să fie “constructor” de ceasuri. Constructor a ajuns, dar nu de ceasuri, ci de mașini. Asta a făcut timp de aproape zece ani, în zona Detroit. “Norocul” i-a surâs din nou. A fost dat afară, după izbucnirea crizei din deceniul trecut. Și-a căutat altă slujbă și, după multe încercări, a găsit una pe gustul lui: ceasornicar. A lucrat acolo un an, după care a decis că e momentul să pornească pe cont propriu și a deschis un atelier de reparații ceasuri.
Precizie elvețiană
Nu era tocmai împăcat, din punct de vedere profesional, așa că s-a gândit să-i cedeze atelierul fiului său și să-și caute din nou de lucru. Și-a actualizat CV-ul și l-a postat online. După o jumătate de oră, a primit o ofertă din partea unei companii care căuta un mașinist. A acceptat-o imediat. Trei zile mai târziu, însă, a avut de cea mai plăcută surpriză din viața lui: a fost sunat de un recrutor, care i-a povestit despre o fabrică de ceasuri ce se va deschide în Detroit și l-a întrebat dacă ar vrea să devină maestrul ei ceasornicar. “Era ceea ce mi-am dorit să devin de la 13-14 ani. A fost visul meu. Pentru mine, ce mi s-a întâmplat a fost un miracol. Mă simt foarte norocos că fac parte din acest proiect. Este imposibil să nu avem succes. Am văzut calitatea tuturor lucrurilor pe care le facem. Am fost în fabrici din Elveția și pot spune să avem același standard de calitate, aceeași precizie”.
Ce face în timpul liber? Repară… ceasuri. Are încă o mulțime de clienți care nu-și dau ceasul pe mâna altor meșteri. Este îndrăgostit de ceasurile vechi, mai ales de cele de buzunar, americane, care se fabricau acum 200 de ani, și i se pare fascinant că încă mai funcționează. Are și el propria colecție, iar preferatul lui este un ceas Fusee, vechi de 350 de ani, care a aparținut unui pirat. Când nu muncește, familia este pe primul loc. Abia apoi urmează politica, fotbalul și mititeii de la restaurantul Bucharest Grill, din Detroit.
