Software Development Academy a deschis calea către lumea IT pentru 4.500 de oameni, în 5 ani

81 la sută dintre absolvenții celei mai mari companii de programare din Europa Centrală și de Est și-au găsit un job în primele trei luni de la terminarea cursurilor.

Din 2014, 4.500 de cursanți au trecut pragul Software Development Academy, care lucrează acum cu 1.800 de cursanți, cu ajutorul a 600 de traineri ce facilitează procesul de învățare.

Software Development Academy activează în 27 de orașe, în opt țări din Europa, și este prezentă în vecinătatea oricărei locații strategice pentru dezvoltarea industriei de IT. Compania a intrat pe piața din România la începutul lui 2018, a lansat 30 de cursuri și are în plan să aducă și altele. În acest moment, se află în cinci orașe din România – București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara & Oradea – și are deja 450 de absolvenți.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Fie că un candidat se află într-un moment în care își dorește o schimbare în carieră și își asumă provocarea de a învăța un limbaj de programare de la zero, fie că o companie are nevoie să îmbunătățească performanțele profesioniștilor săi, Software Development Academy oferă cursuri atât pentru segmentul B2C, cât și B2B.

Potrivit companiei, în România, focusul este pe Java, JavaScript. Pe piața locală s-a conturat o cerere echilibrată în ceea ce privește juniorii și seniorii. Ambele segmente de expertiză ocupă câte 50 la sută în căutările recrutorilor din domeniul IT, iar salariul acoperă costul necesar nivelului de trai autohton.

Media salarială oferită de companiile din industrie este în jur de 25.000 euro/ an. Patru la sută din populație lucrează în IT, iar universitățile ce generează cei mai mulți absolvenți sunt Babeș Bolyai și Politehnica. Punctele cele mai importante pe harta acestui sector sunt București, Cluj și Iași.

Articolul anterior

Unde au mers cele 75 de miliarde de euro, pe care multinaționalele le-au investit în România

Articolul următor

La Lorraine a devenit furnizor al Casei Regale a României

Articole din aceeași categorie
Total
22
Share