Soprana Felicia Filip, noul președinte al Uniunii Muzicienilor Interpreţi din România

Adunarea Generală a Uniunii Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR) şi-a ales, săptămâna trecută, un nou preşedinte, în persoana sopranei Felicia Filip.

Felicia Filip și-a început studiile muzicale ca violonistă și a ajuns să interpreteze Concertul pentru vioară de Max Bruch. A devenit studentă de canto la Academia de Muzică din Bucureşti. Cariera sa internaţională a debutat în 1991, la Basel, în Elveţia, după care au urmat multe scene din lumea întreagă. A fost încoronată ca „Noua regină a Traviatei”, iar la Covent Garden, Wiener Staatsoper, Liceo di Barcelona, Hamburg, în Toulouse sau la Moscova, publicul a răsplătit-o cu ovaţii îndelungate.

A cântat cu mari dirijori, ca Silvio Varviso, Anton Guadagno, Daniel Oren, Carlo Rizzi şi în regii semnate de Otto Schenk, John Cox, Jean Claude Auvray, Axel Corti, Nicolas Joel, alături de Roberto Alagna, Francisco Farina, Marcello Giordani, Juan Pons sau Vincente Sardinero. Din 2014, se află la conducerea Operei Comice pentru Copii din Bucureşti. Este Conferenţiar Universitar Doctor la Universitatea Valahia din Târgovişte.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

Funcţia de preşedinte al UNIMIR a fost ocupată de nume importante din muzica românească, ca Mihai Brediceanu şi Miltiade Nenoiu. Din actualul Consiliu Director fac parte Viniciu Moroianu, Mariana Colpoş, Gabriel Croitoru, Floarea Calotă, Mircea Luculescu şi Voicu Enăchescu.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share