La începutul lunii mai, Daniel Ortiz, fost coordonator al activității Business-to-Consumer (B2C) Iberia, Endesa X, a preluat funcția de director general al Enel X România, companie dedicată dezvoltării de produse inovatoare și soluții digitale pentru orașe, case, industrii sau mobilitate electrică.
Noul director general va continua să dezvolte infrastructura de mobilitate electrică Enel X, pentru un transport alternativ cu impact zero și va promova soluții de eficiență energetică pentru clădiri, locuințe sau pentru consumatorii industriali.
Absolvent al Universității Politehnice din Barcelona, Facultatea de Inginerie Electrică, instituție unde a fost profesor asociat, timp de 11 ani, Daniel Ortiz a obținut o diplomă de MBA la ESADE Business School și are peste 20 de ani de experiență în grupul Enel. În ultimii trei ani, a coordonat Departamentul B2C din Endesa X și a fost responsabil de gestionarea portofoliului de soluții și servicii dedicate clienților rezidențiali.
Marius Chiriac, cel care a condus compania de la lansarea acesteia în România, în noiembrie 2018, a preluat funcția de director general al Enel Energie și Enel Energie Muntenia.
Enel X România a ajuns la o rețea de 140 de puncte de încărcare în țară, instalate pe spații publice și private, în mall-uri sau hipermarketuri. Infrastructura dezvoltată le permite șoferilor de vehicule electrice să călătorească de la nord la sud și de la est la vest fără grija stațiilor de alimentare. Aplicația JuicePass permite o mai mare flexibilitate în procesul de încărcare a vehiculelor electrice la stațiile Enel X și simplifică accesul la informații despre consum.
Enel X acoperă și nevoile de încărcare din zona privată prin soluții de mobilitate electrică pentru acasă sau la birou, care să ușureze viața șoferilor de vehicule electrice – stații de încărcare, servicii de instalare și aplicații software prin care clienții își pot monitoriza și controla propriile dispozitive de încărcare.
În ceea ce privește partea de soluții de panouri fotovoltaice pentru clienți industriali și comerciali, Enel X România are în portofoliu proiecte implementate pentru cele mai importante companii din sectorul alimentar, retail, centre de logistică, centre comerciale şi clădiri de birouri. A montat circa 11.500 de panouri fotovoltaice, ce contribuie la reducerea cu 2348,8 tone/an a emisiilor de dioxid de carbon. Economiile anuale înregistrate de companiile care și-au instalat astfel de surse de producție de energie depășesc 500.000 de euro, prin evitarea costurilor de transport și de distribuție a energiei electrice și a contribuțiilor pentru certificatele verzi și cogenerare.