TechFest se extinde la Iași și Timișoara

Prima ediție TechFest, desfășurată în noiembrie 2016, la Cluj-Napoca, a însemnat 3.200 de participanți, 25.000 de vizitatori, 118 companii, instituții și organizații, și premii în valoare totală de 25.000 de euro.

Primul festival din Transilvania dedicat tehnologiei va ajunge, în această toamnă, și la Iași și Timișoara, pe lângă Cluj-Napoca. Timp de o săptămână, în fiecare din cele trei orașe se vor desfășura conferințe, expoziții, forumuri, competiții și ateliere dedicate celor pasionați de tehnologie și de inovare. BRD Groupe Société Générale este co-organizator al festivalului care așteaptă peste 10.000 de participanți. „Reacțiile primite după ediția-pilot, de la Cluj, din partea mediului IT, de business, al administrației și din partea publicului larg, ne-au încurajat să dezvoltăm acest concept în premieră în România. Am ales Iașiul și Timișoara deoarece, precum Clujul, sunt importante orașe universitare, efervescente, cu comunități pasionate de tehnologie și inovație”, declară Cristian Dascălu, din partea organizatorilor TechFest.

TechFest își propune să-i aducă împreună pe toți cei pasionați de tehnologie și inovație, fie că vorbim de aplicații de conectivitate, soluții inteligente de business, realitate virtuală, roboți sau inteligență artificială. Ediția 2017 aduce evenimente ale comunității tech, workshop-uri, forumuri destinate managerilor din industrie, sesiuni de startup pitching, evenimente de gaming, competiții de tip hackathon, conferințe pe teme dedicate tehnologiei, gale regionale ale premiilor industriei și expoziții tehnologice pentru publicul larg. „Ne bucurăm că se extinde și în alte orașe cu resurse importante și potențial. Acest fapt ne face și mai entuziaști în demersul nostru de a cunoaște oameni pasionați de inovație și idei pentru viitor, sub umbrela unui festival de tehnologie. Prin parteneriatul cu TechFest, ne dorim să susținem dezvoltarea segmentului IT & Tech Industry din România”, spune Roxana Miloș, Brand Communication Manager la BRD.

Evenimentul de la Timișoara se desfășoară între 9 și 15 octombrie. La Cluj-Napoca, TechFest 2017 are loc între 27 octombrie și 5 noiembrie, iar la Iași – între 13 și 19 noiembrie. Prima ediție TechFest a adus la Cluj-Napoca 3.200 de participanți la evenimentele adresate programatorilor, antreprenorilor și managerilor din domeniul IT: hackathon-ul MegaHack, dezbaterea Smart City Forum, conferințele TechTalks, Codecamp și Business Mixer, competiția Transilvania Demo Day și lansarea parcului științific și tehnologic Tetapolis, vizitele la companii din cadrul Tech Open Days și gala Tech Industry Awards.

Acestora li se adaugă zeci de mii de vizitatori ai expoziției tehnologice ExpoTech, de la Iulius Mall. Evenimentul a însemnat premii în valoare totală de 25.000 de euro, 4.250 de ore cumulate de programare la MegaHack și 70 de ore de prezentări susținute de specialiști. În total, au fost implicate 118 companii, instituții și organizații.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share