Aproape 80 la sută dintre studenții din România (79,4 la sută) au de gând să se angajeze în timpul studiilor, arată un sondaj realizat de BestJobs.
Dintre aceștia, 46 la sută vor să se angajeze în domeniul pe care îl studiază, iar pentru aproape 44 la sută nu contează domeniul, ci doar să-și asigure independența financiară. „Cu un deficit mare de personal și multe joburi disponibile – doar pe BestJobs sunt acum 39.200 -, este un moment interesant ca absolvenții și studenții să poată lua cu adevărat niște decizii în cunoștință de cauză cu privire la ce doresc să facă”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.
Top 10 domenii cu cea mai mare pondere de angajări a absolvenților și tinerilor fără experiență sunt HoReCa (cu o pondere de peste 30 la sută a angajărilor din rândul celor fără experiență și un salariu mediu de 480 de euro), Customer Service (26 la sută/ 650 euro), retail (18 la sută/ 570 euro), producție & logistică (14 la sută/ 565 euro), marketing & publicitate (șapte la sută/ 600 euro), auto & transporturi (6,5 la sută/ 550 euro), finanțe & contabilitate (5,4 la sută/ 750 euro), inginerie (5,1 la sută/ 800 euro), juridic (4,7 la sută/ 850 euro) și IT (3,53 la sută/ 900 euro).
Deficitul forței de muncă în anumite domenii obligă angajatorii să se bată pe absolvenții cu specializări precum IT şi inginerie, agricultură, medicină și farma, robotică şi electrotehnică sau limbi străine (mai ales germană, rusă și limbile mai rare, precum cele nordice, mandarină sau arabă).
„O soluție pentru a acoperi deficitul de specialiști, mai ales în anumite domenii, este învățământul profesional dual, care se poate realiza printr-o relație mai strânsă de colaborare între unitățile de învățământ profesional și agenții economici. Angajatorii trebuie să investească în educarea și formarea viitorilor specialiști, care să se angajeze în companie”, arată Ana Vișian.
DESPRE BESTJOBS
Cu o experiență de peste 20 ani în domeniu, este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. În orice moment, aici sunt peste 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii, peste 40.000 de joburi și mii de freelanceri, agenți de recrutare sau specialiști în dezvoltare profesională și personală (coachi, mentori, terapeuți, avocați și alte tipuri de specialiști).