Ministrul Finanțelor vrea ca românii să aibă voie să lucreze cel mult 5 ani într-o ţară din Europa

de A M

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, le-a propus miniştrilor de Finanţe din Uniunea Europeană ca fiecărui muncitor să-i fie limitat dreptul de a lucra într-o ţară, respectiv să se poată face doar pe o anumită perioadă.

„Permisul de muncă să fie acelaşi ca timp, în toate statele. Nu ai voie, după primul permis, să-ţi reînnoieşti dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi, în Europa. Aşa, dacă se duce în Germania şi tot primeşte drept de muncă, nu o să se întoarcă cel care lucrează în Germania în veci în Croaţia, România sau de unde a plecat. Este o măsură discutată. Maximum cinci ani şi <La revedere>, după aceea te duci în altă ţară şi îţi cauţi loc de muncă”, a afirmat Teodorovici.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Oficialul de la Finanţe susţine că a ridicat problema aceasta la nivelul colegilor săi, miniştrii de finanţe din Europa. „Poate sună mai restrictivă sau de altă factură, dar asta este: trebuie să învăţăm, la nivel european, că, cu cât o zonă devine mai săracă, alta devine mai bogată, dar undeva lucrurile se rup. Şi, în interesul Uniunii Europene de a ţine cu adevărat statele unite, la nivel european, trebuie să fie cu adevărat acea coeziune socială. Nu întăreşti partea de Vest şi laşi restul Europei, din fel de fel de condiţii, în afară”, a mai spus ministrul Finanțelor.

Potrivit acestuia, spre deosebire de ţările din vestul Europei, care au nevoie de o schemă contra şomajului, ţările din est, inclusiv România au nevoie de o schemă de reîntoarce a muncitorilor care au migrat, astfel că şi aici abordarea trebuie să fie diferenţiată, pentru a asigura un echilibru.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.