Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare are o nouă conducere

de A M

Alexandru Ciuncan a fost ales preşedinte al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), pentru un mandat de trei ani, la Adunarea Generală a organizaţiei.

Membrii Consiliului Director pentru următorii trei ani au fost desemnaţi prin vot. Funcţia de vicepreşedinte a revenit companiei NN Asigurări de Viaţă, iar membri ai Consiliului Director sunt Allianz-Ţiriac Asigurări, Generali, Groupama Asigurări, Signal Iduna Asigurări şi Uniqa Asigurări.

„Avem mult de lucru în continuare, alături de toţi actorii din ecosistemul financiar-bancar, în beneficiul clienţilor şi al economiei româneşti. Printre priorităţile noastre în următorii ani se numără consolidarea încrederii românilor în industria de profil, dezvoltarea ei sustenabilă şi intensificarea acţiunilor de educaţie financiară. Mesajele campaniilor de informare din ultimii ani – #gatapentruVIATA, #ATENTinTRAFIC, #ANTIGHINION, #ANTIGHINIONpentruAcasă sau #BusinessSOS – au ajuns la milioane de români, iar acest lucru nu poate decât să ne motiveze să continuăm în această direcţie, prin proiecte şi iniţiative ambiţioase”, declară Alexandru Ciuncan.

Director general al asociației, în ultimii trei ani, acesta îl înlocuieşte pe Adrian Marin, care a deţinut preşedinţia UNSAR, în numele Generali România, timp de șase ani. Înfiinţată în 1994, Uniunea reprezintă 20 de companii de profil, ce deţin o pondere de circa 90 la sută din piaţa locală de asigurări. Din 2007, este membru cu drepturi depline al Federaţiei asigurătorilor şi reasigurătorilor europeni – Insurance Europe.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.