marți, septembrie 8, 2026

Vertiv își consolidează echipa de conducere din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, prin noi promovări

de A M

Furnizorul global de infrastructură digitală critică și soluții de continuitate anunță schimbări în echipa sa de conducere din Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA).

Ana Maria Ciurea a fost numită în funcția de VP commercial operations, Peter Lambrecht devine VP sales, iar Rastislav Jasenovsky – VP operations for infrastructure and solutions (I&S), cu obiectivul de a consolida angajamentul Vertiv față de clienții săi, așa încât aceștia să fie competitivi pe piețele în care activează.

Ana Maria Ciurea s-a alăturat companiei Vertiv cu aproape 15 ani în urmă, iar în ultimii patru ani a condus departamentul de operațiuni vânzări în EMEA, ca director pentru strategia de vânzări și operațiuni. Ca VP commercial operations, va continua să gestioneze funcția de operațiuni de vânzări, dar cu responsabilități mai largi, inclusiv supravegherea proceselor end-to-end, pentru a permite eficientizarea generală și alocarea optimă a resurselor. Noul rol reprezintă un element central în strategia Vertiv, menit să maximizeze eficiența inter-funcțională și să identifice și alte modalități de optimizare a serviciilor pentru clienți.

Peter Lambrecht va deveni VP sales pentru regiunea EMEA, după 20 de ani petrecuți în companie, timp în care a ocupat poziții precum IS/IT VP EMEA, Country Manager pentru Germania, Austria, Elveția și Italia și VP strategic accounts în EMEA. În noua sa funcție, va coordona vânzarea de produse și servicii, dar și a programelor go-to-market pentru clienții strategici, clienții naționali și partenerii channel ai Vertiv din EMEA. Pe lângă impulsionarea creșterii veniturilor, a inițiativelor legate de preț și a marjelor de profit în toate țările, va continua să conducă și să dezvolte echipe de vânzări în regiune, promovând programe de excelență, instrumente și standarde de management al vânzărilor, cu scopul de a crea o cultură incluzivă și inovatoare, axată pe creștere.

Rastislav Jasenovsky lucrează de 19 ani la Vertiv și a avut un rol esențial în dezvoltarea strategiei și a operațiunilor în EMEA. Numirea sa ca VP operations I&S EMEA va consolida legătura dintre liderii de vânzări & operațiuni și echipe, pentru a continua să îmbunătățească serviciile oferite clienților. Director senior pe operațiuni în EMEA și director general pentru Slovacia până de curând, va fi un membru-cheie al echipei de conducere EMEA, stimulând coeziunea între alte funcții din regiune și, în cele din urmă, succesul.

DESPRE VERTIV

Asigură simultan hardware-ul, software-ul, statisticile şi continuitatea serviciilor pentru ca aplicaţiile vitale ale clienţilor să funcţioneze constant, să aibă performanţe optime şi să se dezvolte odată cu nevoile afacerii lor. Răspunde celor mai importante provocări în ceea ce priveşte centrele de date, reţelele de comunicare şi facilităţile comerciale şi industriale cu un portofoliu de soluţii pentru energie, răcire şi infrastructură IT şi servicii, începând de la cloud la edge-ul reţelei. Cu sediul în Columbus, Ohio, SUA, are în jur de 24.000 de angajaţi şi îşi desfăşoară activitatea în peste 130 de ţări.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.