Din 1 februarie, producătorul auto german a mărit „miza”, pentru a-și stimula angajații să vină cu sugestii ce pot îmbunătăți activitatea companiei. Ei vor primi până la 75.000 de euro, dacă ideile sunt implementate, în loc de 51.000 de euro, ca până acum.
„Gestionarea ideilor este un instrument important la Volkswagen, de 70 de ani. Creșterea stimulentelor maxime reprezintă un semnal pentru colegii noștri că propunerile lor chiar contează. De altfel, cei mai buni experți sunt chiar colegii noștri”, subliniază președintele Consiliului de Întreprindere, Bernd Osterloh.
Noul acord redefinește și rolul managerilor din prima linie, în timp ce un nou sistem IT simplifică prezentarea online a ideilor. Managerii de linie sunt primii care evaluează efectul sugestiilor depuse de angajații din departamentul lor. Aceștia pot trimite propunerile fie de la computerul de la locul de muncă, fie de pe dispozitive private.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
În fiecare an, aproape o treime dintre angajații Volkswagen AG din Germania prezintă idei de îmbunătățire a activității. Numai în 2018, numărul acestora a trecut de 42.000, iar în ultimii ani, stimulentele au totalizat o medie de 23 de milioane de euro/an.
Volkswagen operează pe mai mult de 150 de piețe și produce vehicule în peste 50 de locații din 14 țări. În 2018, a produs în jur de 6,24 milioane de vehicule. Volkswagen are 198.000 de angajați, plus 7.700 de dealeri, cu 74.000 de angajați.