Zentiva cumpără producătorul român de suplimente alimentare și OTC Solacium

de A M

Grupul Zentiva a.s. și Siyiara Enterprises au semnat un contract de vânzare-cumpărare a părților sociale pentru achiziția companiei Solacium, împreună cu filiala sa, Be Well Pharma.

Solacium este parte a grupului Dr. Max și deținută de Siyiara Enterprises, împreună cu Alexandru-Tony Trașcă. Aceasta este prima achiziție a Grupului Zentiva, după separarea de Sanofi, din ultimul trimestru al lui 2018. Solacium îi va completa business-ul de medicamente generice și va contribui la dezvoltarea diviziei de OTC-uri și a ofertei pentru pacienții și consumatorii din România. 

„După ce Dr. Max a achiziționat grupul A&D Pharma, am decis să ne concentrăm în primul rând pe trei piloni ai business-ului nostru în România – retail farmaceutic, vânzări en gros, respectiv marketing și vânzări. Deși Solacium este un producător de suplimente alimentare și OTC-uri cu o creștere rapidă, considerăm că, sub managementul unui producător farmaceutic specializat și de anvergură, așa cum este Zentiva, Solacium își poate valorifica mai bine potențialul și își poate dezvolta semnificativ business-ul, pentru a depăși nivelul actual”, declară Leonardo Ferrandino, președinte și CEO al grupului Dr. Max.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Tranzacția rămâne supusă aprobării mai multor autorități, inclusiv din partea Consiliul Concurenței. Zentiva este un producător european de medicamente, care deservește pacienții din Europa, Orientul Mijlociu și Africa. Are peste 2.500 de angajați și deține fabrici în mai multe țări, inclusiv în România, la București.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.