Complice.ro, curator și furnizor de experiențe pentru persoane fizice și companii, a înregistrat o creștere de 20 la sută a numărului de proiecte corporate în primele nouă luni din 2024.
Dinamica pozitivă este impulsionată de interesul tot mai ridicat al companiilor de a-și conecta echipele, de a stimula interacțiunea și colaborarea în afara mediului de lucru obișnuit și de a-și consolida cultura organizațională prin evenimente personalizate și experiențe inedite.
„Companiile sunt tot mai interesate de activități care să reunească echipele și partenerii într-un cadru de conectare autentică, de preferat în locații inedite, într-un cadru natural, departe de birouri. Aceste inițiative le oferă angajaților ocazia să iasă din rutina muncii și să interacționeze într-un context diferit și stimulant. Bugetele rămân o provocare – în majoritatea cazurilor, au rămas la același nivel sau chiar sub cel din 2023, în timp ce costurile asociate au crescut. Asta ne provoacă să fim mai creativi ca oricând, ca să aducem experiențele memorabile, de impact, în limitele bugetului”, spune Oana Pascu (foto), fondator Complice.ro.
- Skanska, unul dintre cei mai buni angajatori din lume pentru al patrulea an consecutiv, conform Forbes
- Angajații din România, printre ultimii la utilizarea AI
- Când cuvintele devin politică de HR: Spune Lucrurilor pe Nume, campania care rescrie felul în care companiile comunică despre abuz
Numărul comenzilor înregistrate de Complice.ro, pe segmentul corporate și rezidențial, în primele nouă luni din 2024, a crescut cu 33 la sută față de perioada similară a anului trecut, iar media lor se situează la 337 euro. Pe segmentul rezidențial, media comenzii a fost de 113 euro, în timp ce valoarea medie a pachetelor de experiențe alese de companii s-a situat în jurul valorii de 3.300 euro.
„Jocurile Olimpice”, tema anului pentru experiențele de echipă
În mediul corporate, cele mai solicitate au fost activitățile outdoor menite să creeze contextul ca oamenii să se conecteze și să se cunoască personal, să comunice, să coopereze, să se bucure de timp și de experiențe împreună, totul într-un alt decor, departe de sediul companiei.
Tema Jocurilor Olimpice, recurentă în solicitările din acest an, a fost transpusă de echipa Complice.ro în competiții distractive, desfășurate în aer liber și inspirate de probele Olimpiadei. În trimestrul IV, inițiativele companiilor se concentrează pe petreceri experiențiale de final de an, pe acțiuni de premiere, recunoaștere a meritelor și cadouri, dar și pe întâlniri de strategie și creație, în pregătirea planurilor pentru 2025.
Pentru petrecerile experiențiale, 12 decembrie se conturează ca una dintre cele mai solicitate date pentru evenimentele de final de an, cu rezervări încă din primele luni ale anului. Clienții care își planifică din timp calendarul au blocat deja această dată ca să-și asigure accesul la locații de top și servicii premium. Pe lângă temele obișnuite de petreceri (White Xmas, Casino Party, Neon party, etc.), Emily in Paris și chiar Insula Iubirii sunt printre temele inedite cele mai dorite în 2024.
„O cultură organizațională puternică nu se poate baza pe un wellbeing șubred al oamenilor, iar evenimentele corporate oferă cadrul în care angajații se pot relaxa, se pot cunoaște mai bine și pot reveni la muncă cu o energie pozitivă. Mijlocul lunii decembrie rămâne în topul preferințelor companiilor pentru petrecerea de final de an, deși unele companii încep să exploreze și finalul lui noiembrie și le oferă echipelor experiențe variate, dincolo de clasica petrecere de Crăciun. Data de 12 decembrie este cea mai populară, iar pentru astfel de zile prioritizarea rezervărilor devine esențială. Relațiile de încredere cu partenerii ne ajută să răspundem cerințelor, dar principiul de bază este clar: rezervările din timp asigură accesul la cele mai bune opțiuni”, arată Oana Pascu.
Dintre experiențele de grup, preferate sunt cele de tip treasure hunt în orașe, parcuri sau păduri, activitățile de cooking, atelierele de cupaje ori degustările private și competițiile sportive. Toate au ca obiectiv aducerea echipelor împreună, într-o manieră inedită și antrenantă. Peste 50 la sută dintre angajații care au participat la inițiativele experiențiale organizate de Complice.ro se simt mai conectați cu colegii după eveniment, iar aproape jumătate spun că se simt mai implicați în raport cu organizația.
„De la adoptarea inteligenței artificiale în toate domeniile (cu toate schimbările și provocările care decurg de aici), până la atenția îndreptată către angajați, empatie și timp împreună în echipă, principalele tendințe în muncă anunțate pentru 2024 s-au confirmat. Tot mai multe companii pun accentul pe creșterea sentimentului de apartenență, cu focus pe oameni și pe motivarea lor. Cultura organizațională a intrat în Topul Priorităților în HR, conform raportului Gartner, direct pe locul 2, iar în analiza pentru 2025 își menține poziția. Din ce am remarcat și în activitatea noastră, aducerea echipelor împreună, apropierea de valorile companiei, creșterea gradului de apartenență, indiferent de locul din care lucrează fiecare, trec din sfera nice-to-have și devin elemente prioritare în strategia de retenție și motivare personală”, declară Oana Pascu.
Ce experiențe aleg angajații care primesc experiențe ca premii, cadouri sau pentru recunoașterea meritelor
Pachetele Flexibox – care pot conține chiar și zeci de experiențe din categorii diverse (adrenalină, gourmet, relaxare, călătorii, etc.) într-un buget predefinit, iar destinatarul alege singur experiența preferată – își mențin locul fruntaș în topul preferințelor clienților corporate când vine vorba de cadouri, premii ori recompense pentru angajați.
„În ultimele trei luni ale anului, volumul cererilor pentru evenimente corporate și experiențe individuale de tip reward & recognition crește semnificativ și face din acest trimestru cea mai intensă perioadă pentru noi. Din perspectiva cadourilor de final de an, pe care organizațiile le pregătesc pentru angajați, pachetele flexibile de experiențe, care oferă libertate de alegere destinatarului, sunt preferate de opt din zece clienți ai noștri”, explică Oana Pascu.
Angajații care primesc pachete Flexibox prin inițiativele de reward & recognition pot alege din câteva zeci de experiențe. Cele mai populare alegeri plasează în top cazarea și degustarea de vin la cramă, experiența într-un simulator de zbor Boeing, plimbarea cu o mașinuță Hot Rod, zbor cu avionul ușor și terapia prin plutire.
DESPRE COMPLICE.RO
Este curator de experiențe care creează contexte pentru ca fiecare dintre noi să ne bucurăm de viață experimentând activități inedite sau aprofundând pasiuni mai vechi. Pachetele de experiențe sunt orientate atât către zona de business (cu un portofoliu extins de soluții alternative de reward, recognition și incentive pentru angajați, clienți și parteneri de afaceri, dar și soluții creative pentru evenimentele corporate), cât și către zona B2C (experiențe de dezvoltare personală, relaxare, adrenalina și multe altele), pentru cei care își doresc să adune și să ofere de-a lungul vieții amintiri, nu obiecte.
În cei peste nouă ani de când activează pe piață, a livrat mai mult de 5.000 de experiențe inedite pentru clienți pe segmentele B2B si B2C, dintr-un portofoliu ce include peste 300 de experiențe predefinite pe site, construite cu ajutorul a peste 150 de parteneri din București, dar și din restul țării și chiar de peste hotare.










