15 ani de educație executivă prin WU Executive Academy – peste 370 de manageri au absolvit programul Executive MBA Bucharest

Inițiat ca un proiect comun de educație de Erste Bank, OMV și WU Executive Academy, în 2006, programul WU Executive MBA organizat la București s-a transformat într-o poveste austro-românească de succes.

Peste 370 de manageri, care ocupă funcții în România și dincolo de granițe, au absolvit deja cel mai important program internațional de EMBA din România. Anul acesta, WU Executive MBA Bucharest sărbătorește a 15-a aniversare.

„Am lansat programul de EMBA împreună cu partenerii noștri corporativi OMV/ Petrom și Erste Bank/ BCR, în cursul aderării la UE a țărilor din Europa de Est, pentru a furniza talentelor locale educație executivă de înaltă calitate şi pentru a contribui la promovarea responsabilității sociale și a durabilității”, își amintește Barbara Stöttinger, decanul WU Executive Academy.

WU Executive MBA este considerat astăzi cel mai important program internațional de EMBA din România, cu râvnita triplă acreditare (AACSB, AMBA și EQUIS), deținută de mai puțin de unu la sută din școlile de afaceri din lume. „Această aniversare este foarte specială pentru noi: am înființat Executive MBA și în România, pe lângă Viena, și am făcut-o fără ajutorul partenerilor externi. Cererea este mai mare ca niciodată și, cu 33 de studenți, promoția din 2020 a fost cea mai mare din istoria programului, în ciuda pandemiei”, spune Barbara Stöttinger.

Perspective excelente de carieră

Din 2006, 371 de participanți au absolvit Executive MBA Bucharest. „România este pe un trend ascendent în ceea ce privește deschiderea către lume. Pentru mulți manageri tineri, un program de EMBA de înaltă calitate, cu orientare globală, dă startul unei cariere internaționale”, afirmă Phillip Nell, directorul academic al programului.

Însă este nevoie de manageri cu înaltă calificare și la nivel regional: performanța economică a Europei de Est era în creștere și se apropia de media UE înainte de pandemie. România ocupă acum locul 13 în rândul statelor membre ale UE, în ceea ce privește producția economică.

Participanții la program provin din România, dar și din Moldova, Macedonia de Nord, Serbia ori Ungaria. Sunt fondatori de startup-uri, antreprenori care coordonează IMM-uri și personal executiv din filiale ale corporațiilor internaționale. Unii absolvenți şi-au lansat cariere internaționale de succes în Occident, iar acum ocupă funcții executive de vârf în țările cu cele mai mari salarii, precum Luxemburg și Elveția.

Facultate internațională, cursuri de top, subiecte de actualitate

Studenții EMBA dobândesc cunoștințe de management aprofundate, bazate pe cele mai recente cercetări și pe expertiza profesorilor de renume internațional din Marea Britanie, UE și SUA. “Ne menținem abordarea de formare a studenților într-un mod științific, bazat pe practică, dar încorporăm și noi domenii de interes, ca transformarea digitală”, spune Philipp Nell, directorul academic al programului din 2017.

Pe lângă cunoștințele esențiale de afaceri (strategie, finanțe, contabilitate, marketing), programa cuprinde cursuri de leadership. Noul laborator executiv, care este flexibil din punct de vedere al conținutului, oferă participanților un spațiu pentru a-și exersa abilitățile individuale de conducere.

Pandemia a determinat o concentrare mai puternică asupra avantajelor oferite de digitalizare. „Am început o serie de webinarii cu colaboratori internaționali din rețelele noastre de absolvenți, ca un bonus pentru studenți, și intenționăm să continuăm aceste sesiuni online și după pandemie”, arată Adriana Georgescu, Program Manager al WU EMBA Bucharest.

În aceste prezentări de o oră, fondatorul unui startup cu sediul la New York sau un manager senior german, de exemplu, împărtășesc insight-urile dobândite în urma diferitelor provocări de management.

Rampă de lansare pentru antreprenori

Pentru Cătălin Putineanu, profesionalizarea abilităților de management a fost cel mai mare beneficiu. După absolvire, în 2008, a fondat IB Cargo, un expeditor de mărfuri independent, cu aproape 100 de angajați. „A fost o investiție în dezvoltarea mea personală, o experiență unică și un test al abilităților mele profesionale. O combinație bine echilibrată între practică și teorie, solid bazată pe practicile de afaceri din regiune și internaționale”.

Programul de EMBA l-a ajutat să se dezvolte ca manager. „Studiile de caz actualizate pe care le-am analizat în cadrul modulelor m-au ajutat să dobândesc noi abilități și perspective asupra lumii, și au fost o oportunitate excelentă de networking. Educația de management general bine structurată pe care am obținut-o mi-a oferit instrumente ce mi-au permis să-mi folosesc experiența pentru a înființa și pentru a dezvolta o întreprindere de succes”.

Profilul studenților de EMBA

Studenții provin din medii diverse și reflectă realitățile lumii de business. Majoritatea vin din sistemul bancar/ finanțe/ asigurări (24 la sută), IT/ telecomunicații (20 la sută), retail (opt la sută), industriile producătoare și sectorul energetic (câte șase la sută).

Au o vârstă medie de 35 de ani și o experiență profesională de 13 ani, din care șapte petrecuți într-o funcție de conducere. 18 la sută lucrau în finanțe, 17 la sută erau directori executivi, 16 la sută angajați în marketing/ vânzări, câte opt la sută în operațiuni și strategie/ dezvoltare de afaceri, iar șase la sută în consultanță. 88 la sută dintre ei sunt din România, trei la sută din Bulgaria, doi la sută din Moldova și câte unu la sută din Austria și Germania.

DESPRE WU EXECUTIVE ACADEMY

Este parte a Universității de Economie și Afaceri din Viena (WU), cea mai mare universitate de business din Europa și a doua cea mai bună universitate din țările vorbitoare de limbă germană. WU se bucură, de mai bine de 100 de ani, de o reputație excepțională ca furnizor de educație în domeniul managerial. Portofoliul educațional al WU Executive Academy include de la programe de MBA, EMBA, Professional MBA, Master of Laws, la certificări universitare, programe corporate, dar și diverse seminarii. Este unul dintre principalii furnizori de educație executivă din Europa Centrală și de Est.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share