45 de companii sunt Top Employers în România, în 2026

de A M

Institutul Top Employers a recunoscut, în acest an, 45 de companii din România, pentru condițiile de excepție pe care le oferă angajaților.

Cele 45 de companii validate de autoritatea globală pentru certificarea condițiilor de muncă excepționale, în România, sunt Intesa Sanpaolo Bank, Provident Financial, Raiffeisen Bank, Beko, Auchan Retail, UniCredit SpA Milano, Branch Romania, Inditex, Leviatan Group, Molson Coors Global Business Services, METRO, Puma, Holcim, NN, Groupe Lactalis, DKV Mobility, PENNY, Philip Morris Trading & Philip Morris, British American Tobacco, Reckitt Benckiser, UniCredit Bank, Delaco, EDP Renewables, Profi Rom Food, PRO TV, Huawei Technologies, Coficab, Zentiva, Automatic Data Processing, ADP Romania SRL, Lidl, NTT Data, Worldline, Boehringer Ingelheim, Novartis, Saint-Gobain, Mega Image, Carrefour, Infosys, Lear Corporation, Regina Maria, Angelini Pharma, JT International, Groupama Asigurări, Bergenbier, Kaufland și EY.

„Pentru noi, performanța reală nu este un rezultat de moment, ci o construcție în timp”

Cu circa 7.000 de angajați, Auchan România a confirmat și anul acesta statutul de Top Employer, o recunoaștere a performanței sale constante în practicile de resurse umane la nivel local. Compania se poziționează, la capitolele leadership, sustenabilitate și mediu de lucru, peste media pieței din România, cu scoruri semnificativ mai mari, evaluate de Top Employers Institute. Retailerul a atins scorul maxim de 100 la sută în categoriile strategie de business, etică și integritate, ceea ce confirmă coerența dintre deciziile de business, cultura organizațională și modul în care sunt dezvoltate și conduse echipele.

Adina Nanu, Director Resurse Umane și Transformare Auchan Retail România: „Pe o piață pe care schimbarea este constantă, una dintre cele mai mari forțe ale Auchan România rămâne stabilitatea. La 20 de ani de la intrarea pe piața locală, avem colegi care sunt parte din această poveste încă de la început și echipe care au crescut odată cu Auchan, au trecut prin transformări și au contribuit direct la evoluția companiei.

Pentru noi, performanța reală nu este un rezultat de moment, ci o construcție în timp, susținută de oameni care aleg să rămână, să se dezvolte și să ducă mai departe, zi de zi, identitatea și cultura Auchan România”.

METRO România, cel mai mare wholesaler de pe piața locală, primește pentru al șaselea an consecutiv certificarea Top Employer România și Europa. În ediția 2026 a evaluării, METRO România a obținut un scor general de peste 90 la sută, cu cinci puncte procentuale mai mult față de anul anterior.

Rezultatul reflectă o evoluție constantă a politicilor de resurse umane și integrarea lor în strategia de business, cu impact direct asupra experienței profesionale a celor peste 4.000 de angajați din România.

Rodica Rapcea, Director People & Culture METRO România: „Obținerea celei de-a șasea certificări Top Employer confirmă alinierea strategică a funcției de resurse umane la obiectivele de business ale METRO și capacitatea organizației de a susține performanța într-un context competitiv și în continuă transformare.

Recunoașterea pe care am primit-o reflectă investițiile consecvente în leadership, dezvoltarea competențelor critice și consolidarea experienței angajaților, ca factori-cheie pentru creșterea sustenabilă, excelența operațională și livrarea de valoare pe termen lung pentru clienți și parteneri”.

Și anul acesta, Lidl România obține certificarea Top Employer și își menține poziția de angajator de top la nivel național. La nivel internațional, a primit distincția Enterprise Seal, care-i atestă eforturile de a menține standarde înalte ca angajator și calitatea unui management exemplar al resurselor umane la nivel internațional, în 31 de țări.

Distincția Top Employer este oferită companiilor pe baza unor criterii detaliate care urmăresc aspecte ce țin de resursele umane. Anul acesta, Lidl a obținut din nou rezultate remarcabile la categorii care cuprind Achiziția de Talente, Integrare, Învățare, Brand de angajator și Integritate.

Ionela Sulugiuc, Chief People Officer, membru în Consiliul de Conducere Lidl România: „Certificarea Top Employer 2026 este o confirmare a standardelor noastre înalte de calitate ca angajator. Această recunoaștere ne face mândri și o considerăm o promisiune: în fiecare zi, dăm tot ce avem mai bun ca să creăm un mediu în care angajații noștri să poată crește, să își dezvolte abilitățile și să își poată atinge potențialul maxim în #teamlidl. Echipa stă la baza succesului nostru, iar pasiunea și performanța lor sunt motivul pentru care clienții noștri se bucură să facă cumpărături la Lidl în fiecare zi”.

Mega Image obține, pentru al patrulea an consecutiv, certificarea Top Employer, acordată de Top Employers Institute. Recunoașterea confirmă angajamentul constant al companiei de a oferi un mediu de lucru performant, incluziv și orientat spre dezvoltarea oamenilor.

Ileana Alexandru, vicepreședinte HR Mega Image: „Este o recunoaștere importantă a eforturilor constante pe care le depunem ca să punem oamenii în centrul tuturor acțiunilor noastre. Creșterea semnificativă a scorurilor în aria de angajament confirmă faptul că inițiativele noastre dedicate stării de bine, dezvoltării și colaborării au un impact real asupra colegilor din comunitatea Mega.

Continuăm să construim împreună un mediu în care fiecare angajat se simte valorizat, implicat și susținut în parcursul său profesional, pentru că noi credem cu tărie că, atunci când suntem împreună, suntem Mega”.

„Succesul se construiește prin grijă față de angajați”

Compania JTI România este Top Employer în 2026 pentru a 13-a oară la rând și se situează pe locul doi printe cele 45 de companii certificate pe plan local, în urma evaluării realizate de Institutul Top Employers.

Compania a fost evaluată pe numeroase criterii, cum sunt leadership, atragerea talentelor, integrarea noilor colegi, digitalizarea HR, condițiile de lucru, dezvoltarea profesională, trainingul, politicile de etică și integritate, diversitatea, echitatea și incluziunea, starea de bine a angajaților (well-being), beneficiile și recunoașterea meritelor.

Milena Rajić, People & Culture Director JTI România, Moldova și Bulgaria: „Această certificare reflectă valorile de bază pe care le trăim în fiecare zi și spiritul JTI care ne inspiră să fim curajoși, autentici și într-o continuă creștere. Dacă simți că ești pregătit să descoperi cine poți deveni și să‑ți valorifici întregul potențial, alătură‑te echipei noastre. Vom crește împreună, vom evolua mai rapid și vom contura următorul capitol al călătoriei JTI în această perioadă interesantă și plină de oportunități prin care trece compania”.

Intesa Sanpaolo Bank România are aproximativ 1.000 de angajați în sediul central și în cele 58 de sucursale din țară și își propune să își extindă în continuare activitatea prin planuri specifice de dezvoltare și transformare.

Această etapă de transformare vine după finalizarea fuziunii cu First Bank la sfârșitul lui 2025, un moment care a reprezentat un pas important în evoluția băncii în România și în consolidarea structurii sale organizaționale și a forței de muncă.

Alessio Cioni, director general și CEO Intesa Sanpaolo Bank România: „Oamenii sunt fundamentul performanței Intesa Sanpaolo Bank România. Integritatea, empatia și o viziune comună asupra viitorului definesc cultura noastră organizațională”.

Pentru al zecelea an consecutiv, Grupul UniCredit a fost desemnat Angajator de Top în Europa, cu certificările locale obținute de băncile din România, Italia, Austria, Bosnia & Herțegovina (Mostar), Germania, Serbia, dar și de filiale din România și din Polonia.

Andrea Tognetti, vicepreședinte executiv People & Culture, UniCredit Bank România: „Certificarea primită din partea Top Employers Institute este o validare a standardelor noastre și a angajamentului de a pune oamenii în centrul inițiativelor noastre.

Într-un mediu economic dinamic și provocator, succesul se construiește prin grijă față de angajați, o cultură organizațională puternică și valorificarea oportunităților care ne susțin să creștem împreună. Pentru noi, certificarea reprezintă o recunoaștere a procesului continuu de învățare, transformare și îmbunătățire”.

Certificarea Top Employer este rezultatul unui proces amplu și riguros de evaluare, realizat de Top Employers Institute, care analizează peste 20 de criterii de resurse umane, structurate în șase arii majore, de la strategie de HR și leadership, până la dezvoltare, cultură organizațională și bunăstarea angajaților.

În 2025, Programul Top Employers a certificat și a recunoscut aproape 2.500 de Top Employers, în 131 de țări și regiuni, și a avut un impact pozitiv asupra a peste 14 milioane de angajați la nivel global.

DESPRE INSTITUTUL TOP EMPLOYERS

Este autoritatea globală pentru certificarea condițiilor de muncă excepționale. Acest program de certificare permite companiilor să își evalueze și să își îmbunătățească condițiile de muncă. Fondat în urmă cu trei decenii, a certificat, anul acesta, 2.300 de Angajatori de Top din 122 de țări și regiuni, pe cinci continente. Acești Angajatori de Top certificați au un impact pozitiv asupra vieții a peste nouă milioane de angajați la nivel global.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.