40 la sută dintre respondenții unui sondaj derulat de eJobs România nu și-au mai schimbat jobul dinainte de 2019, decizie motivată de o nevoie crescută de stabilitate în contextul tulbure creat de pandemie și de implicațiile economice care i-au urmat.
2020 și 2021 au fost ani de mutări profesionale pentru 30 la sută dintre angajați, iar 2022 a adus curajul de a încerca un nou job pentru 20 la sută dintre participanții la sondaj. ”Pe o piață fierbinte pentru candidați, în care migrarea de la un loc de muncă la altul se poate face foarte ușor, o astfel de decizie vine doar dacă e însoțită de argumente solide, ce țin de salariu, program mai bun de lucru, o oportunitate de avansare în carieră sau dacă este impusă, cum este cazul disponibilizărilor. Altfel, e destul de greu să atragi candidați noi, pentru că sunt puțini cei care vor să plece într-un loc nou dacă nu au pe masă o ofertă foarte atrăgătoare din toate punctele de vedere”, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing la eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România.
40 la sută dintre cei care și-au schimbat jobul în ultimii doi ani au fost motivați de un salariu mai mare, 14 la sută spun că nivelul de încărcare la job îi depășea, iar 12 la sută au vrut să încerce un alt domeniu de activitate, fiindcă nu le mai plăcea ce făceau. 27 la sută au fost nevoiți să plece din companie pe fondul unui val de disponibilizări. Pentru trei la sută, motivul a fost legat de refuzul primit de la angajator de a lucra de acasă.
”Jumătate dintre cei care și-au schimbat jobul au optat și pentru un nou domeniu de activitate. O bună parte dintre ei sunt cei care au fost disponibilizați și și-au pierdut încrederea în stabilitatea sectorului respectiv. Contextul economic și nevoia de stabilitate reapar ca elemente recurente în decizia de a face o astfel de mișcare în carieră, pentru că rar se întâmplă să vedem un număr atât de mare de oameni care să dorească să lucreze într-o industrie complet nouă atunci când caută un alt loc de muncă”, arată Raluca Dumitra.
41 la sută dintre respondenți declară că noul job a presupus și o promovare, 49 la sută lucrează pe aceeași poziție, iar pentru 11 la sută mutarea a însemnat o retrogradare la nivel profesional. Șapte din zece au acum un salariu mai mare decât la jobul anterior.
Rezultatele sondajului trasează premisele unei perioade ce ar putea aduce un val semnificativ de fluctuație a personalului, în condițiile în care 35 la sută dintre respondenți își caută activ un nou loc de muncă și aplică la joburile nou apărute, 44 la sută urmăresc ce posturi propun angajatorii pe platformele de recrutare, însă nu candidează deocamdată și doar 21 la sută sunt complet mulțumiți de locul de muncă actual și, prin urmare, nici nu candidează, nici nu urmăresc oportunități de angajare.
Principalele criterii pe care le au în vedere cei care iau în calcul acest pas sunt obținerea unui salariu mai mare (47 la sută dintre participanții la sondaj), posibilitatea de a lucra de acasă (21 la sută), un domeniu mai stabil decât cel în care lucrează acum (11 la sută), mai multe beneficii extrasalariale (opt la sută), o poziție mai bună (șapte la sută) sau ocazia de a se reloca în afara țării (doi la sută).
Sondajul a fost realizat în iunie, pe un eșantion de 2.964 de respondenți.
În acest moment, peste 34.000 locuri de muncă pentru România și străinătate sunt disponibile pe ejobs.ro.
DESPRE EJOBS
Lansată în 1999, este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Din 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Elveția. Cele 4,6 milioane de CV-uri și cele peste 1,3 milioane de candidaturi lunare constituie cea mai mare bază de candidați activi din România. Mai mult de două milioane de utilizatori unici folosesc în fiecare lună serviciile platformei, iar zilnic sunt actualizate 7.000 de CV-uri.