Noua normalitate: joburile pe termen lung dispar, angajații își vor “vinde” abilitățile pe termen scurt companiilor ce au nevoie de ele

Mai mult de jumătate dintre angajați (56 la sută) cred că puțini oameni vor mai avea un loc de muncă stabil, pe termen lung, în viitor, arată sondajul ”Hopes and fears 2021”, realizat de PwC în rândul a 32.500 de angajați la nivel global.

Aproape jumătate (48 la sută) dintre ei consideră că angajările tradiționale nu vor mai exista și că abilitățile vor fi “vândute” pe termen scurt companiilor care au nevoie de ele. ”Munca la distanță, munca virtuală sau cea colaborativă au prins avânt după apariția pandemiei și au avantaje precum programul de lucru flexibil și mobilitatea. În același timp, incertitudinea care domină de un an viețile tuturor a creat percepția că viitorul este imprevizibil, dinamic și că trebuie să fim dispuși la adaptare continuă. Pentru unii dintre noi, această nesiguranță sporește anxietatea legată de locul de muncă, deja accentuată de contextul recent”, declară Daniel Anghel, Partener și Lider al Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică, PwC România.

Doar 1 din 10 angajați care pot lucra de la distanță vor să se întoarcă la birou

Sondajul concluzionează că munca la distanță va continua și după pandemie. Dintre angajații care pot lucra astfel, 72 la sută preferă un mix între telemuncă și mersul la birou și doar nouă la sută ar dori să revină la birou cu program complet.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

”Angajatorii trebuie să regândească modul de lucru în substanță, nu doar logistic, să rescrie politicile de resurse umane și să creeze scenarii legate de cine, unde, când și cum va lucra, nu doar pentru a adapta spațiile și instrumentele de lucru, dar și pentru a defini pachetele adecvate de compensații și beneficii. Pe termen lung, relațiile muncă vor căpăta valențe noi, iar binomul angajat-angajator într-un loc de muncă fix nu va mai fi modelul dominant”, spune Oana Munteanu, Director People & Organisation, PwC România.

44 la sută dintre angajați ar fi de acord să-și lase angajatorul să folosească tehnologia pentru a le monitoriza performanța la locul de muncă, inclusiv senzori și dispozitive (de exemplu, telefoanele sau ceasurile smart). Totuși, 41 la sută nu ar merge atât de departe încât să le permită angajatorilor accesul la datele personale, inclusiv profilurile din rețelele sociale.

60 la sută dintre angajați se tem de automatizarea locurilor de muncă

În condițiile în care pandemia a accelerat o serie de tendințe pe piața forței de muncă, 60 la sută dintre angajați se tem că automatizarea va pune în pericol multe locuri de muncă, iar 39 la sută cred că joburile lor vor fi ”depășite” peste cinci ani. Cu toate acestea, raportul arată că oamenii își iau viitorul în propriile mâini. 77 la sută sunt pregătiți să învețe noi abilități sau să se reprofileze, în timp ce 49 la sută ar dori să-și înființeze propria afacere.

Jumătate din forța de muncă raportează lipsa oportunităților de carieră sau de formare din cauza discriminării

Sondajul a constatat și că 50 la sută dintre angajați afirmă că s-au confruntat cu discriminarea la locul de muncă, ceea ce i-a determinat să renunțe la avansarea în carieră sau la formarea profesională. 13 la sută declară că pierd oportunitățile din cauza etniei și 14 la sută au suferit discriminări pe motive de gen, iar femeile sunt de două ori mai afectate decât bărbații. Tinerii sunt la fel de susceptibili ca persoanele în vârstă să raporteze discriminarea bazată pe vârstă.

Trei sferturi dintre lucrătorii la nivel global (75 la sută) și-ar dori să lucreze pentru o organizație care va aduce o “contribuție pozitivă la societate”. Insecuritatea economică limitează însă capacitatea oamenilor de a urma cariere bazate pe impact în societate. Astfel, 54 la sută dintre respondenți spun că, dacă ar fi obligați să aleagă, ar prefera un loc de muncă ce le-ar permite „să-și maximizeze veniturile”, în locul unuia care „face diferența” (46 la sută).

PwC este o rețea de firme prezentă în 155 de țări, cu mai mult de 284.000 de profesioniști care oferă servicii în domeniul auditului, consultanței fiscale și pentru afaceri.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share