6 români din 10 își doresc mai mult sprijin din partea angajatorului ca să se dezvolte profesional și personal

de A M

Aproape 60 la sută dintre angajații din România consideră că angajatorii ar putea face mai multe eforturi ca să le susțină dezvoltarea, relevă un sondaj Genesis Property realizat în prima jumătate a anului.

Aproape jumătate dintre ei își doresc bonusuri acordate în funcție de performanțele obținute, iar o altă parte vrea mai multe beneficii ca să poată evolua mai bine pe plan personal, după o perioadă în care costurile au crescut accelerat, în multe cazuri peste ritmul de creștere al salariilor.

Elena Panait, Head of Leasing & ComYunitY: „Oamenii își doresc medii și spații în care pot crește din toate punctele de vedere. Dezvoltarea profesională merge mână în mână cu cea personală, pentru că nu mai putem separa cine suntem la birou de cine suntem în viața de zi cu zi.

Când cultura organizațională creează spațiu pentru învățare, reflecție și autenticitate, oamenii nu doar că rămân, ci contribuie și devin parte dintr-o poveste comună. Adevărata evoluție vine și din traininguri sau obiective atinse, dar și din curajul de a fi tu însuți într-un mediu care te susține”.

Peste 40 la sută dintre angajați susțin că angajatorul ar trebui să ofere mai mult timp liber, ca să sprijine mai bine evoluția personală a oamenilor, iar aproape o treime consideră că ar trebui să aibă acces la servicii fără o legătură directă cu jobul, cum ar fi masaj sau psihoterapie.

Pentru mai mult de 80 la sută dintre angajați, biroul este important sau foarte important în procesul de evoluție profesională, un semn clar că spațiile de lucru rămân esențiale în ochii oamenilor. Și asta în contextul în care peste două treimi dintre angajați spun că jobul lor este suficient de motivant, dar cea mai mare parte atrage atenția că este loc și de mai bine.

Cât despre cultura organizațională, aspectele care contribuie cel mai mult la o creștere a motivației sunt reprezentate de recunoașterea și recompensarea performanței (60 la sută dintre respondenți), iar aproape 40 la sută consideră că sprijinul pentru echilibrul muncă-viață personală este esențial.

Pe termen lung, Genesis Property își propune să finalizeze ultima etapă a YUNITY Park, un campus vizionar conceput de Liviu Tudor. Primele două etape finalizate au atras investiții de peste 30 de milioane de euro. Următoarea etapă, Innovation Center, va fi inaugurată după o investiție suplimentară de 20 de milioane de euro.

Sondajul Genesis Property a analizat care sunt dorințele oamenilor privind obținerea unui echilibru mai bun între viața personală și cea profesională. Sondajul a fost desfășurat în aprilie-mai, la nivel național, prin platforma iVox, pe un eșantion total de 1.012 utilizatori de internet din România. Peste 45 la sută dintre ei sunt de sex feminin, iar aproape 46 la sută au un venit net mai mare de 5.000 de lei.

DESPRE GENESIS PROPERTY

Cu o experiență de peste 20 de ani în industria imobiliară românească, este unul dintre cei mai importanți proprietari, dezvoltatori și operatori de clădiri de birouri clasa A. Deține și administrează YUNITY Park și West Gate Business District cu peste 150.000 mp GLA de spații de birouri ocupate de companii precum HP Inc., Hewlett Packard Enterprise, Accenture, Ericsson, Garanti BBVA, Infineon, Luxoft, Yokogawa, Siemens și Alpha Bank, unde lucrează peste 15.000 de angajați. Este dezvoltatorul primului campus studențesc privat din România, West Gate Studios.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.