Mircea Dumitru a anunţat, astăzi, că demisionează din toate funcţiile pe care le ocupă în cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU).
„Vă rog să luaţi notă de demisia mea din toate funcţiile pe care le ocup în cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare: membru în Consiliul General, preşedinte al Comisiei de Filosofie, membru al Comisiei de Filosofie. Prezenţa mea în acest Consiliu ar fi total irelevantă şi ar induce unui observator imparţial, de bună credinţă, falsa impresie a unui acord de fond între viziunea dumneavoastră şi a mea cu privire la standardele eticii academice, în timp ce mie îmi este evident, urmărind declaraţiile publice de astăzi ale domniei voastre, că aş fi pus în situaţia de a accepta compromisuri care sunt inacceptabile. Am reflectat la nevoia de a pune în acord conduita mea publică şi asumarea unor funcţii în serviciul comunităţii academice cu valorile integrităţii profesionale în care continui să cred cu obstinaţie. Şi am ajuns la concluzia că un act salubru de minimă decenţă publică este să mă retrag din toate funcţiile asociate cu funcţionarea Ministerului Educaţiei”, explică Mircea Dumitru (foto), într-un mesaj postat pe Facebook și adresat ministrului.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Rectorul Universităţii Bucureşti consideră că lucrurile au luat „o întorsătură grotescă” și că prezenţa sa în consilii ale ministerului „ar dăuna” propriei sale sănătăţi sufleteşti. „Atunci când demnitatea publică ocupată cândva de Spiru Haret îi revine unui universitar care este şi rector, iar acesta suferă dramatice episoade de luptă infantilă cu gramatica de bază a limbii române şi ar trebui, mai degrabă, să <pună mâna> pe o carte elementară de sintaxă şi de semantică a frazei, decât să gestioneze o responsabilitate uriaşă pentru copiii şi viitorul acestei ţări… ei bine! în astfel de circumstanţe, prezenţa mea, în continuare, în consilii ale ministerului, ar dăuna mult propriei mele sănătăţi sufleteşti”, afirmă Mircea Dumitru.