Companiile care angajează ucenici sau stagiari pot primi 2.250 lei/lunar

de A M

Potrivit normelor de aplicare a Ordonanţei 60/2018, angajatorii care încheie un contract de ucenicie sau de stagiu beneficiază, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului, de 2.250 de lei pe lună. Suma acordată anterior era de 1.125 de lei, pentru ucenici, şi 1.350 de lei, în cazul absolvenţilor.

Angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială beneficiază, lunar, pentru fiecare, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării, dar nu mai mult de patru ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare. În prezent, acesta este de 500 de lei.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Cuantumul primei de activare acordată şomerilor înregistraţi care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj este majorat de la 500 la 1.000 de lei, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă pentru cel puţin trei luni. Astfel, prima de activare, în valoare de 1.000 de lei, se va plăti în două tranşe – 50 la sută în luna următoare lunii în care s-a solicitat acordarea acesteia şi 50 la sută în luna următoare expirării perioadei de trei luni la angajare.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.