Companiile pot primi 2.250 de lei lunar pentru fiecare șomer sub 30 de ani pe care îl angajaează

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) sprijină mediul de afaceri din România și tinerii aflați la debutul carierei prin lansarea proiectului „START - Investește în calificare pentru viitor”.

de A M

Finanțat din fonduri europene nerambursabile și din bugetul asigurărilor pentru șomaj, programul oferă măsuri integrate pentru stimularea ocupării pe piața muncii.

Proiectul are drept obiectiv creșterea oportunităților de încadrare a 2.330 de șomeri sub 30 de ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare (SPO). Măsurile vizează două direcții principale: acordarea de sprijin financiar direct companiilor care creează noi locuri de muncă și formarea profesională a ucenicilor, direct la locul de muncă, în acord cu cerințele pieței.

Companiile care încadrează în muncă șomeri care au sub 30 de ani, beneficiază de subvenție lunară de 2.250 lei/ contract de ucenicie, pe toată durata contractului (șase, 12, 24 sau 36 de luni, în funcție de nivelul de calificare al profesiei).

Participanții au ocazia să învețe o meserie practică de la profesioniști, alături de alte avantaje:

  • Venit stabil și vechime: Contract individual de muncă pe durată determinată, cu drept la salariu și toate beneficiile unui angajat cu normă întreagă, încă din prima zi.
  • Calificare recunoscută: La finalizarea formării și în urma evaluării, ucenicii primesc un certificat de calificare profesională valabil la nivel național și european.
  • Îndrumare directă: Fiecare ucenic beneficiază de mentorat dedicat din partea unui coordonator din firmă, pentru o integrare rapidă și eficientă.

Cum pot accesa companiile și candidații aceste programe?

Angajatorii care doresc să atragă aceste fonduri și să își formeze viitorii specialiști pot depune solicitările la Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) de care aparțin sau online, prin platforma oficială ANOFM.

Persoanele sub 30 de ani, aflate în căutarea unui loc de muncă, se pot înregistra la Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru a fi incluse în baza de date și puse în legătură cu angajatorii.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.