Farmaciile Sensiblu şi distribuitorul Mediplus au făcut afaceri de peste un miliard de euro, în 2018

de A M

În primul an sub „umbrela” fondului ceh de investiții, Penta Investments, farmaciile Sensiblu şi distribuitorul de medica­men­te Mediplus, parte a grupului farmaceutic A&D Pharma, au raportat afaceri cumulate de 5,6 miliarde de lei, în creştere cu doi la sută faţă de anul trecut, potrivit calculelor ZF.

În 2018, Sensiblu şi-a dublat profitul, până la 37,4 milioane de lei, iar Mediplus a avut o creştere de 275 la sută a profitului, până la 60 de milioane.

În decembrie 2017, fondul de investiţii Penta Invest­ments a anunţat achiziţia grupului A&D Pharma, într-o tran­zacţie de circa 300-350 milioane de euro. După preluarea de către cehi, Sensiblu a continuat stra­tegia urmată în anii precedenţi, de a se extinde prin achiziţii, şi a ajuns la 650-700 de farmacii la nivel naţional. A bifat o tranzacţie şi în 2019, după ce a preluat 46 de farmacii Belladonna.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.