Cei peste 211.000 de angajaţi din sectorul „administraţie publică şi apărare” au ajuns la un salariu mediu net de 4.961 de lei net, în iunie, în creştere cu 18 la sută faţă de perioada similară din 2018, arată datele Institutului Naţional de Statistică, potrivit ZF.
Salariul mediu net la nivel naţional a fost 3.142 de lei net (+15 la sută faţă de perioada similară din 2018), ceea ce înseamnă că un funcţionar public câştigă, în medie, cu 58 la sută mai mult decât angajaţii din restul economiei.
„Problema nu este că salariile funcţionarilor publici sunt prea mari, ci că sunt prea mari comparativ cu ceea ce fac şi ceea ce oferă ca servicii. Dacă ar oferi servicii bune, nu ar avea nimeni nimic de spus în legătură cu nivelul lor salarial. În mediul privat, ca să câştigi 5.000 de lei net pe lună, trebuie să ai ani buni de experienţă profesională sau să fii angajat în sectorul IT”, a comentat, pentru ZF, Cristina Săvuică, preşedinte şi director general al grupului de companii Lugera, cu activităţi de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar.