Până în 23 august, Ministerul Apărării Naționale organizează o campanie de recrutare și selecție pentru cetățenii care doresc să îndeplinească serviciul militar ca rezervist voluntar în Armata României.
Pentru 2019 sunt disponibile peste 1.300 de locuri de rezervişti voluntari (ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați), în unităţi militare din Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Iași, Ilfov, Prahova, Tulcea, Vaslui, Vrancea şi Bucureşti.
Pentru înscriere, cetăţenii se pot prezenta la sediul centrului militar zonal/ judeţean sau de sector pe a cărui rază de responsabilitate îşi au domiciliul, sau la orice alt centru militar, dacă locul de muncă sau reşedinţa temporară diferă de localitatea de domiciliu.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
Candidații vor completa o cerere de înscriere. Ei vor avea asupra lor actul de identitate (original şi copie), certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maximum şase luni înainte de data depunerii, acte de studii și alte documente ce atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă (original şi copie), permisul de conducere (original şi copie), pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice, și livretul militar (original şi copie), pentru cei care deţin calitatea de rezervist.
La prezentarea la centrul militar, vor fi informați cu privire la etapele pe care le presupune procesul de recrutare şi selecţie, respectiv unitatea militară în care vor susţine probele de selecţie, unitatea sanitară unde vor susţine examinarea medicală și unitatea militară/ centrul de instruire unde vor executa programul de instruire iniţială, pentru candidaţii fără pregătire militară.
Candidaţii fără pregătire militară vor fi consiliaţi pentru exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către arme/ servicii şi specialităţi militare pentru care prezintă abilităţi şi aptitudini. Alte detalii pot fi obținute la sediul centrelor militare zonale/ judeţene sau de sector. Datele de contact sunt disponibile aici.