METRO Cash & Carry România va avea un nou CEO, din octombrie

de A M

Din 1 octombrie, Adrian Ariciu va ocupa funcția de CEO al companiei METRO Cash & Carry România, și va prelua atribuțiile lui Roland Ruffing, cel care s-a aflat în acest rol în ultimii patru ani. Noul lider activează în grupul german, la nivel local și internațional, de peste 20 de ani.

Doctor în economie, cu o experiență vastă în dezvoltarea și implementarea strategiilor de business în industria de retail și de comerț cu ridicata, Adrian Ariciu și-a început cariera în METRO Cash & Carry România în martie 2000, în Departamentul Achiziții și Mercantizare pentru Produse Alimentare, și a ocupat apoi mai multe funcții de management, precum cea de șef al departamentului Achiziții Alimente Uscate și al celui de Mărci Proprii.

Între 2013 și 2017, a făcut parte din organizația METRO Cash & Carry Ucraina, unde a avut o contribuție decisivă la transformarea modelului de business în comerț cu ridicata. În septembrie 2013, a fost numit în funcția de director al departamentului Achiziții Alimente Uscate la METRO Cash & Carry Ucraina și a preluat apoi funcția de director de achiziții (director adjunct Managementul Ofertei). În 2015, a devenit director comercial al METRO Cash & Carry Ucraina.

Credem că te-ar interesa și: Spune-mi ce ai făcut de COVID-19, ca să-ți spun ce fel de angajator ești

În octombrie 2017, Adrian Ariciu a preluat funcția de director operațiuni la METRO Cash & Carry România, înainte de a fi numit, în iulie 2018, director comercial al METRO Cash & Carry Rusia, cu atribuții directe în zona de management de categorii, prețuri, marketing și aprovizionare.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

METRO este liderul comerţului cu ridicata la scară mondială, cu sortimente alimentare și non-alimentare, specializată în deservirea nevoilor hotelurilor, restaurantelor si restaurantelor (HoReCa), precum și ale comercianților independenți. În lume, METRO are circa 16 milioane de clienți, care pot alege să facă cumpărături într-unul dintre magazinele de format mare, să comande online și să ridice produsele din magazin sau să le fie livrate. Compania operează în 34 de țări și are peste 100.000 de angajați. În exercițiul financiar 2018/19, a generat vânzări de 27,1 miliarde de euro.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.