Contextul creat de modelul de lucru de acasă a reprezentat o provocare pentru 72 la sută dintre team leaderi, relevă un studiu realizat de Equatorial, companie ce susține dezvoltarea abilităților soft prin programe de leadership dedicate și adaptate conform nevoilor din domeniul IT&C, în parteneriat cu Reveal Marketing Research.
Potrivit studiului, 67 la sută dintre team leaderi au fost nevoiți să dezvolte noi abilități pentru a menține un nivel optim de implicare și productivitate în echipă. Printre cele mai mari provocări pentru ei în activitatea zilnică se numără adaptarea skill-urilor pentru telemuncă (68 la sută) și lipsa interacțiunii zilnice cu echipa (55 la sută).
Cum trecerea la telemuncă a presupus o schimbare rapidă a modului de lucru, liderii de echipă au avut nevoie de mai mult timp și au depus un efort suplimentar ca să ia decizii potrivite și eficiente. O treime dintre ei consideră găsirea de soluții la problemele echipei un aspect dificil al activității lor din prezent.
Modul de organizare a muncii în stil hibrid începe să devină un standard pentru companii. Team leaderii sunt principalii actori care trebuie să ajute companiile și angajații să ajungă la un numitor comun pentru modelul optim de lucru. Trei din zece team leaderi consideră aspecte dificile la locul de muncă motivația și moralul angajaților, astfel că sunt puși în poziția dificilă de a găsi soluții ca să repună în mișcare mecanismul lucratului de la birou, fără a înregistra scăderi ale productivității la nivelul echipei.
Importanța dezvoltării de soft skills
Pentru 76 la sută dintre team leaderi, provocările ce țin de interacțiunea cu oamenii se dovedesc a fi mai greu de gestionat decât cele de ordin tehnic. În proporție de 97 la sută, ei consideră că abilitatea de a empatiza și de a comunica eficient cu membrii echipei joacă un rol fundamental în activitatea de zi cu zi, mai ales pentru că 56 la sută dintre lideri văd o înmulțire a dificultăților de comunicare.
Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online, între 25 martie și 5 aprilie, pe un eşantion reprezentantiv pentru universul liderilor de echipa din departamente de IT & Tech, cu vârsta 25+, din mediul urban, utilizatori de internet. Mărimea eșantionului a fost de 317 respondenți, iar eroarea maximă de eșantionare este +/-5.6 la sută la sută, la un nivel de încredere de 95 la sută.
DESPRE REVEAL MARKETING RESEARCH
Este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development. Cu o expertiză în peste 20 de industrii, crede că cercetarea de piață reprezintă baza deciziilor corecte și a poziționării brandurilor. Soluțiile calitative și cantitative ajută de 13 ani companii din România și Europa.
DESPRE EQUATORIAL
Singura companie de training dintr-un grup tech – Bittnet, susține liderii de echipă din domeniul IT&C în dezvoltarea abilităților soft prin programe de leadership dedicate și adaptate nevoilor lor specifice. Cu o echipă de traineri experimentată în implementarea de programe de învățare pe tema leadershipului în tehnologie, s-a remarcat drept prima companie de training din România care a folosit tehnologie și platforme de învățare în programele de dezvoltare. A continuat să inoveze și a sintetizat, pentru prima oară, profilul de Learner Persona al Tech Team Leads. Scopul companiei să construiască personalități și cariere de succes, dar și echipe pregătite pentru viitor.
