Pionierul transplantului hepatic în România, Doctor Honoris Causa la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași

de A M

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Grigore T. Popa din Iași a acordat titlul onorific de Doctor Honoris Causa academicianului Irinel Popescu, personalitate marcantă în domeniul științelor medicale.

Irinel Popescu este profesor de chirurgie la UMF Carol Davila din București și director al Centrului pentru Boli Digestive și Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni din București.

A absolvit Facultatea de Medicină Generală, UMF Carol Davila, în 1977, cu cel mai bun rezultat la absolvire şi la examenul de internat. Este considerat părintele transplantului hepatic în România și a obținut numeroase premii și distincții din partea unor asociații și universități renumite.

A devenit Doctor în Științe Medicale în 1990 și a urmat programe de pregătire postdoctorală, ca Research Fellow, la University of Pittsburgh și la Mount Sinai Hospital New York. În 1983, și-a început cariera academică și a parcurs toate treptele didactice, de la asistent universitar la profesor de Chirurgie la UMF Carol Davila, profesor de Chirurgie la Facultatea de Medicină a Universității Titu Maiorescu și profesor asociat la Facultatea de Medicină a Universității Dunărea de Jos din Galați.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.