Dezvoltarea abilităților de leadership – atât ale managerilor de departamente, cât și ale executivilor din organizații – devin esențiale în reținerea talentelor, în condițiile în care piața muncii se confruntă, în ultimii ani, cu o mobilitate crescută a angajaților.
Mobilitatea este accentuată în context post-pandemic, iar trendul e confirmat de mișcări precum The Great Resignation sau The Silent Resignation, ale căror efecte necesită o regândire a modului în care este privită relația cu angajații. Coaching-ul, ca instrument în dezvoltarea acestor abilități de leadership, este văzut ca o soluție pe termen lung, ce poate atenua din efectele negative al acestor evoluții globale.
Acestea sunt câteva dintre principalele concluzii ale Future of Organizations, cea mai mare conferință de coaching și leadership din Europa de Sud-Est, care a avut loc, săptămâna trecută, la București, și a reunit peste 300 de profesioniști în HR, directori executivi, experți și coach-i cu experiență extinsă în plan local și international. Conferința a fost organizată de International Coaching Federation (ICF) România și a avut ca temă principală modul în care organizațiile trebuie să se adapteze viitorului, prin dezvoltarea de noi abilități pentru angajați.
Printre cei care au urcat pe scena Future of Organizations s-au numărat Simon Alexander Ong, autor al bestsellerului Energize: Make the Most of Every Moment – despre care The New York Times a scris: “Este fix genul de carte de care avem nevoie în momentul de față. Cu atât de mult stres din toate părțile, Simon ne arată ce putem face să fim să ne simțim mai bine în viețile noastre” -, Marion Franklin, autoare a bestsellerului internațional The HeArt of Laser Focused Coaching și business coach, și Janet Harvey, din partea Thought Leadership Institute de la ICF. Din România au participat zece dintre cei mai experimentați coachi, toți MCC – Master Certified Coaches, cea mai înaltă treaptă de acreditare ICF.
- Analiză: Programatorii români au început să accepte salarii mai mici, pe fondul scăderii numărului de proiecte şi al creşterii concurenţei
- Schimbare de management la Schaeffler, în locația Brașov: Marius Pricop preia funcția de director general de la Ștefan Gulacsi-Gologan
- Tot ce trebuie să știe angajatorii despre obligația de informare și consultare în contextul concedierilor colective
Coaching-ul, esențial pentru dezvoltarea abilităților viitorului
Conform ICF, coaching-ul este un proces de gândire creativ și stimulativ, care îi inspiră pe oameni să-și maximizeze potențialul personal și profesional. Scopul său este acela de a debloca potențialul oamenilor, pentru a-și maximiza propriile performanțe.
Coaching-ul eficient susține oamenii să-și schimbe modul de gândire și să stabilească noi strategii cu care să facă față diverselor provocări. Întrebările deschise și încurajarea autonomiei clienților pentru a-și asuma anumite riscuri rezonabile îi va ajuta să le crească încrederea în sine, astfel încât să poată găsi soluții alternative la problemele de muncă și de viață.
În prezența unei relații de calitate, oamenii care apelează la coaching se vor simți apreciați și implicați, deoarece cineva își oferă timpul și expertiza pentru a-i sprijini să-și atingă obiectivele. În plus, coaching-ul îi ajută pe oameni să-și descopere propria motivație.
Piața locală de coaching se apropie de pragul de 50 de milioane de euro, după creșteri anuale de circa 20 la sută, conform estimărilor specialiștilor din domeniu. Totuși, este departe de nivelul din țările dezvoltate, semn că există mare potențial de creștere. Pandemia și războiul din Ucraina au pus presiune pe manageri și pe antreprenori, care au apelat tot mai mult la serviciile de coaching profesionist.
DESPRE INTERNATIONAL COACHING FEDERATION
Reprezintă rețeaua globală de susținere pentru coaching profesionist. Fie că este vorba despre Life Coaching, Executive Coaching, Leadership Coaching, Team Coaching sau orice alt tip de coaching specializat, ICF se află în fruntea comunității globale în promovarea şi dezvoltarea profesiei. Contribuie la dezvoltarea economică și socială a lumii prin utilizarea procesului creativ specific coaching-ului, de stimulare a gândirii pentru a maximiza potențialul profesional și personal. Construiește, sprijină și menține acest domeniu în creștere și oferă conexiuni locale şi internaționale printr-o rețea globală de profesioniști. ICF România are ca scop promovarea coaching-ului profesionist și dezvoltarea comunității membrilor ICF din România.