Din aprilie 2024, salariul minim în Marea Britanie va creşte cu 9,8 la sută, la 11,44 lire sterline pe oră.
Aceasta este una dintre cele mai ridicate creşteri, ca procent, din veniturile medii, în rândul economiilor dezvoltate, transmite Reuters. Circa 2,7 milioane de angajaţi vor beneficia în mod direct de majorare, a precizat Guvernul de la Londra. Ca parte a modificărilor, angajaţii cu vârsta de 21 şi 22 de ani vor putea primi, pentru prima dată, salariul minim complet, și va crește şi remuneraţia pentru cei cu vârste între 18 şi 20 de ani şi pentru ucenici.
Luna trecută, ministrul de Finanţe, Jeremy Hunt, declara că intenţionează să majoreze salariul minim la cel puţin 11 lire sterline pe oră, ca parte a obiectivului de a-l creşte la două treimi din veniturile medii. Majorarea vine în contextul în care Banca Angliei (BoE) a avertizat că actualul ritm de creştere a salariilor în economie – care a ajuns la circa opt la sută în acest an – va face dificilă revenirea inflaţiei la ţinta BoE de doi la sută.
- 12 companii de top participă la ediția aniversară Top Talents România 2026
- One United Properties va avea un nou Chief Financial Officer, din decembrie
- Piața muncii la nouă luni: 160.000 de joburi noi postate pe eJobs.ro și 10,4 milioane de candidaturi, cu un sfert mai multe decât anul trecut
Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) estima, anul trecut, că salariul minim în Marea Britanie era echivalent cu 58 la sută din veniturile angajaţilor cu normă întreagă, al treilea cel mai ridicat nivel din Europa Occidentală, după Portugalia şi Franţa, notează Agerpres.
