A 13-a ediţie a Şcolii de Vară HR Club a pus bazele unei noi generaţii de profesionişti ai Resurselor Umane

de A M

Între 1 și 12 iulie, sediul HR Club a fost un loc al tinereţii, curiozităţii şi dorinţei de a afla cât mai multe despre ce înseamnă Resursele Umane.

15 studente şi masterande din toată ţara au participat la sesiuni de training, prezentare şi best practices, susţinute de membrii HR Club, care au jucat rolul de mentori şi traineri, și le-au împărtăşit cu generozitate din cunoştinţele lor. Cele 15 participante au trecut printr-un program intensiv de pregătire, în cele mai importante arii de Resurse Umane: Strategie, Recrutare şi Selectie, Formare şi Dezvoltare, Managementul performanţei, Compensaţii şi Beneficii, Dezvoltare organizaţională şi Legislaţie.

Studentele au avut ocazia și de a vizita HR-ul şi la el acasă. Ele au putut vedea cum se desfăşoară diverse procese de HR, la sediile FAN Courier, Macromex, BCR şi EY România, dar şi în fabricile Coca-Cola HBC Ploieşti şi DRiV (Federal-Mogul Motorparts). Toate informaţiile acumulate pe parcursul Şcolii de Vară au fost puse în aplicare prin rezolvarea unui studiu de caz complex.  Participantele au lucrat în echipe, iar în ultima zi au prezentat soluţiile în faţa unui juriu de experţi, format tot din membri HR Club, care a desemnat echipa câştigătoare.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

Şcoala de Vară HR Club a fost doar punctul de pornire pentru noul parcurs profesional al absolventelor. Procesul de învăţare va continua, iar participantele au primit un membership anual  în comunitatea profesioniştilor de HR din România, ce le va permite să participe la seminariile, workshop-urile şi conferinţele organizate de HR Club. Prin intermediul Şcolii de Vară, absolventele au intrat în legătură cu companiile reprezentate de mentori şi cu diversele oportunităţi de angajare şi internship oferite de acestea.

Ce spun absolvenţii?

Alina Preda: „Mă aşteptam la o experienţă unică, mă aşteptam să plec de aici cu un bagaj îmbogăţit de cunoştinţe, însă nu mă aşteptam să plec cu o asemenea motivaţie şi dorinţă de a face HR toată viaţa. Aceste două săptămâni au fost ceea ce-mi trebuia ca să conştientizez faptul că nu m-aş putea vedea făcând altceva de acum înainte”.

Alexandra Creţu: „Şcoala de Vară HR Club, în două cuvinte: învăţare accelerată. Au fost două săptămâni pline, în care am primit, în fiecare zi, un volum uriaş de informaţii. Până la acest proiect, nici nu aveam idee cât de mare este HR-ul şi câte categorii are. Cred că în acest zile am învăţat de la unii dintre cei mai buni în domeniu”.

Andreea Munteanu: „Dacă la început cunoşteam HR-ul doar prin prisma experienţei de voluntariat, acum pot spune că am intrat în sfera companiilor şi am început să înţeleg mai bine cum se leagă lucrurile la nivel de business. A fost o experienţă totală, care oferă intrarea într-un mediu nou şi cunoaşterea unor persoane din domeniul HR de la care putem învăţa enorm”.

Ediţia a 13-a a Şcolii de Vară HR Club Next Generation a fost realizată cu sprijinul:

  • Parteneri anuali: Romanian Software, Trend
  • Partner on legal matters: Filip & Company
  • Partener proiect: DRiV (Federal Mogul Motorparts)
  • Suporteri proiect: BRD, Coca-Cola HBC România, Macromex
  • Parteneri media: AngajatorulMeu.ro, Cariere, HR Manager, Portal HR

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.