De luna aceasta, Ștefan Chirițescu este noul Head of Strategy al agenției locale McCann București.
Cu o experiență de 20 de ani în publicitate, Ștefan Chirițescu este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați oameni de strategie din România și se alătură echipei McCann cu o expertiză bogată în FMCG, telecom și servicii bancare, marketing și consumer research. În cei 20 de ani de carieră, a gestionat clienți locali și regionali și a câștigat numeroase premii de eficiență și creativitate, inclusiv 38 premii Effie și un Grand Effie.
Ștefan Chirițescu a debutat în publicitate la Vitrina Felix Media, în 2001, în Cluj, iar după zece ani petrecuți în grupul BBDO, în diferite roluri, de la Head of Strategy la Head of Innovation, și-a adăugat experiențele Ogilvy şi Cohn & Jansen JWT. În 2017, s-a alăturat agenției Kubis în poziţia de Head of Strategy. La scurt timp după ce a devenit director de strategie al Kubis Interactive, în 2019, a devenit noul director de strategie al Centrade Group.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
McCann Worldgroup România are relaţii de parteneriat îndelungate cu unele dintre cele mai importante companii de pe piaţă: Coca-Cola, Vodafone, KFC, Nestle, L’Oréal, MasterCard Europe, Mega Image, Heineken și Unilever. Din grupul de comunicare McCann WorldGroup România fac parte agenţiile McCann Bucharest, Momentum, UM, McCann PR şi MRM România. La nivel internaţional, este parte a McCann WorldGroup – una dintre cele mai puternice reţele de advertising, cu birouri în 205 oraşe din 132 de ţări.