Compania americană de consultanță imobiliară SVN International Corp, cu operațiuni în opt țări, a deschis un birou local, ce va funcționa sub numele de SVN România.
Activitatea SVN România va fi coordonată de Andrei Sârbu (foto) – CEO și Ionuț Nicolescu – Partner, doi consultanți cu o experiență de peste 12 ani în imobiliare și vânzări. Compania va activa pe toate segmentele pieței imobiliare, de la comercial (birouri, retail, logistic, hotelier, terenuri și investment), la rezidențial – proiecte noi, brokeraj de credite, property management și evaluări -, și va avea și un birou regional în Cluj-Napoca.
„Piața imobiliară locală trece prin cea mai bună perioadă a sa din ultimul deceniu și există numeroase oportunități. Segmentul rezidențial a înregistrat, în primul trimestru, o scădere față de perioada similară din anul trecut, însă suntem pe un plus de peste 25 la sută față de 2017, în ceea ce privește numărul de tranzacții. Segmentul logistic trece printr-un adevărat boom, cel al spațiilor de birouri și comerciale înregistrează randamente bune, iar piața de investment s-a stabilizat la circa un miliard de euro. Pentru 2019, ne-am propus o cifră de afaceri de patru milioane de euro, iar în 2020 avem ca obiectiv să intrăm în rândul celor mai mari cinci companii de consultanță imobiliară din România”, afirmă Andrei Sârbu, CEO SVN România.
Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele
SVN România este unul dintre cei mai activi consultanți de pe segmentul de rezidențial. Este consultant și agent exclusiv pentru mai mult de zece proiecte, printre care Aviației Park (Forte Partners), Baba Novac Residence (SIF Moldova), Belvedere Residences (Băneasa Developments), Cosmopolis (Opus Land), Parcului 20 (Cordia) sau Soho Unirii (London Partners).
Consultanții SVN România au vândut, în ultimii ani, peste 7.000 de apartamente noi, cu o valoare de peste 500 de milioane de euro. Divizia de property management administrează circa 550.000 mp de spații de birouri și peste 1.000 de spații comerciale. Printre cei mai importanți clienți se numără Telekom, BCR și UniCredit Bank.
SVN International Corp. are peste 200 de birouri în Australia, Caraibe, Coreea de Sud, Canada, Mexic, România, Rusia și SUA, unde activează peste 1.600 de consultanți imobiliari și personal administrativ. „România prezintă cel mai mare potențial din regiune. La nivel național, sunt încheiate anual sute de tranzacții cu proprietăți mai scumpe de 500.000 de euro, nu doar pe segmentul rezidențial”, declară Rafael Noriega, International Sales Director la SVN International Corp.
SVN are o istorie de peste 30 de ani și a fost fost implicată, în 2018, în tranzacții cu o valoare cumulată de peste 12 miliarde de dolari, la nivel global. 62 la sută reprezintă vânzări, iar 32 la sută – închirieri. Cele mai multe tranzacții de vânzare, 33 la sută, au fost încheiate pe segmentul rezidențial nou, 20 la sută pe segmentul spațiilor de birouri și 19 la sută pe cel al spațiilor comerciale. Restul se împarte între segmentele industrial și terenuri. Din punct de vedere al închirierilor, segmentul de birouri a adus 48 la sută din activitate, cel de retail – 34 la sută, iar cel industrial – 16 la sută.









