Analiză: Tabloul relațiilor economice dintre România și cele două țări aflate în război, Rusia și Ucraina

de A M

Relațiile economice dintre România și Rusia s-au deteriorat de dinainte de război, în timp ce, în raport cu Ucraina, ele au devenit tot mai strânse. Rusia de-abia a intrat în top 20 investitori străini în România și a fost al 18-lea partener comercial în 2020. Ucraina este în creștere, pe locul 21 în topul schimburilor comerciale și în top 10 destinații pentru investițiile străine directe ale românilor.

„Dincolo de tabloul economic, vorbim în primul rând despre umanitate. Prin războiul din Ucraina, un singur decident politic afectează direct și ireversibil viețile a peste 188 de milioane de cetățeni ucraineni și ruși.

România și-a demonstrat imediat solidaritatea cu Ucraina. Nu poți să nu te gândești că, fără apartenența la NATO, am fi putut fi noi în locul ucrainenilor. Apoi au început să curgă măsurile fără precedent adoptate de UE împotriva Rusiei: excluderea din SWIFT, înghețarea rezervelor internaționale ale băncii centrale, vânătoarea de active ale oligarhilor, închiderea spațiului aerian pentru Rusia și mai nou arme letale în valoare de aproape 500 de milioane de euro pentru Ucraina.

Sunt țintiți oligarhii, decidenți politici și președintele Putin, dar sunt măsuri pentru care deja au început să plătească toți cei 144 de milioane de cetățeni ai Rusiei, prin deprecierea rublei rusești, scumpirea creditării și impactul unei probabile recesiuni. Încetarea cât mai rapidă a focului este primul și cel mai important pas”, declară Diana Florescu, analist economic KeysFin.

Ucraina, al 21-lea partener comercial al României în 2020, Federația Rusă al 18-lea

Valoarea schimburilor comerciale (exporturi plus importuri) dintre România și Ucraina a scăzut cu 1,7 la sută față de 2019, a fost cu șapte la sută sub nivelul record atins în 2011 și a ajuns la peste 1,5 miliarde de euro, respectiv 1,1 la sută din total în 2020, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Pe baza Catalogului Exportatorilor & Importatorilor din România realizat de Camera de Comerț și Industrie a României din 2020 și a datelor de la Ministerul Finanțelor (sunt incluse doar companiile care și-au raportat rezultatele financiare la 2020), respectiv de la INS,  analiștii KeysFin au identificat 594 de companii românești (114 mari, 215 medii, 166 mici și 99 de microîntreprinderi) care au exportat în Ucraina în principal mașini și echipamente pentru transport (45 la sută din total exporturi ale României în Ucraina), mărfuri clasificate în principal după materia primă (piele, cauciuc, articole din lemn, hârtie, fier sau oțel, 22 la sută din total) și produse chimice (15 la sută din total).

1.347 companii (102 mari, 277 medii, 391 mici și 577 de microîntreprinderi) au importat din Ucraina mărfuri manufacturate clasificate în principal după materia primă (32 la sută din total importuri din Ucraina în 2020), mașini și echipamente pentru transport (20 la sută din total) și materiale crude, necomestibile, exclusiv combustibil (17 la sută din total importuri din Ucraina, în 2020).

În raport cu Rusia, valoarea schimburilor comerciale a scăzut cu 36 la sută față de 2019, cu 37 la sută sub nivelul din 2011, și a ajuns la peste 2,6 miliarde de euro, respectiv 1,8 la sută din total în 2020. Pachetul de măsuri economice al Uniunii Europene, în special excluderea din SWIFT, va genera blocaje de ordin financiar pe întreg lanțul pentru companiile locale care își păstrează relațiile comerciale în Rusia, avertizează analiștii KeysFin. În contextul războiului dintre Rusia și Ucraina, este necesar ca managerii să verifice companiile cu care colaborează, ca să reducă riscurile comerciale, precum cel de neîncasare creanțe sau de insolvență.

  • 409 companii (90 mari, 173 medii, 88 mici și 58 de microîntreprinderi) au exportat în Rusia, în principal mașini și echipamente pentru transport (62 la sută din total exporturi în Rusia), mărfuri manufacturate clasificate în principal după materia primă și produse chimice, fiecare cu câte 12 la sută din total, în 2020.
  • 823 companii (100 mari, 172 medii, 218 mici și 333 microîntreprinderi) au importat din Rusia, în principal combustibili (72 la sută din total importuri din Rusia), mărfuri manufacturate clasificate în principal după materia primă, cu 12 la sută din total și materiale crude, necomestibile, exclusiv combustibil, cu șase la sută din total.

Ucraina, în Top 10  investiții românești în străinătate

Potrivit datelor BNR, investitorii finali din Germania continuă să dețină, direct sau prin filiale din țări intermediare, prima poziție în rândul investitorilor străini, cu un sold de 13,8 miliarde de euro, în creștere cu 4,5 la sută față de 2019, urmați de cei din Austria (10,2 miliarde de euro, +1,1 la sută) și Franța (8,7 la sută milioane euro, +5,5 la sută). Rusia ocupă locul al 19-lea în topul investitorilor străini, cu 1,2 miliarde de euro în 2020, respectiv 1,3 la sută din total în 2020. În 2011, Federația Rusă era încadrată la alte state cu investiții directe de sub 100 de milioane de euro. 

Statisticile privind țara investitorului final s-au realizat utilizând abordarea bazată pe control și au avut la bază Registrul European al Grupurilor. Principala destinație a investițiilor românești în străinătate a fost Cipru (486 milioane euro), urmată de Italia (290 milioane), Republica Moldova (280 milioane). Ucraina se regăsește în primele zece destinații, pe locul al nouălea, cu 29 milioane în 2020.

Top companii din România cu acționariat ucrainean*

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului și de la Ministerul de Finanțe pe 2020:

Comerț: Imperial Metal (100 la sută capital direct ucrainean), Dask Centru (100 la sută), Fortuna Discount Market (100 la sută), Aqua Planet Company (100 la sută), Gradinamax (100 la sută).

Sănătate & asistență socială: OK Medical (100 la sută), Visus Clinic (+50 la sută), New Dental House (100 la sută), Provivamed (+50 la sută), Genobiosis (100 la sută).

Cultură & divertisment: Dream Slots (100 la sută), Win Boss (100 la sută), Atlanta Enterprises Group (+50 la sută), Race Drift Pyt (100 la sută), Orchestra Arkadia (+50 la sută).

Top companii din România cu acționariat rusesc*

Expunerea companiilor locale pe Rusia este marginală, inclusiv a sistemului bancar. Și viceversa. Sunt mai puțin de 200 de companii, cu o cifră de afaceri de 600 de milioane de lei, care au avut cel puțin 20 la sută capital rusesc direct în structura acționariatului. Înseamnă mai puțin de 0,1 la sută din totalul companiilor locale care și-au raportat rezultatele financiare la 2020.

Transport & depozitare: Gazpromneft Marine Bunker Balkan (100 la sută capital direct rusesc), Logitex Constanta (+ 50 la sută), Gromas Trans (100 la sută) AV Logistik Solutions (+50 la sută) și Air Logistic Service (100 la sută)

Comerț; XM Textiles Sud-Est Distribution (+50 la sută), Standart Park Romania (+50 la sută), World Of Hand Tools (100 la sută), Torgservice RM (100 la sută) și Citypay (+50 la sută).

Cultură & divertisment: Casino Palace (+50 la sută), Palace Slots International (+50 la sută), Betco Technology (+50 la sută), Uno Atelier Resta (100 la sută) și Minus Zero (+50 la sută).

*Sunt luate în calcul toate companiile care au avut direct în structura acționariatului cel puțin o pondere de 20 la sută capital rusesc sau ucrainean, pentru a putea conta în procesul decizional, și și-au raportat rezultatele financiare pentru 2020 la Ministerul Finanțelor.

DESPRE KEYSFIN

Oferă soluții 100 la sută digitalizate pentru verificarea mediului de business, cu date financiare și juridice, rapoarte, grafice și analize actualizate la zi despre companiile din România și din străinătate, în vederea reducerii riscului comercial. Cu un portofoliu de peste 700 de clienți, este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România. Deține și aplicația KeysFinder, prin care utilizatorii pot accesa ușor și rapid situații financiare, indicatori și informații juridice, de la peste patru milioane de entități economice din România, direct de pe telefonul mobil.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.