Anca Dragu, noul guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei

de A M

Ex-ministru de Finanțe și președinte al Senatului României, Anca Dragu a fost desemnată în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), pentru un mandat de șapte ani.

Un proiect de hotărâre în acest sens a fost adoptat, săptămâna trecută, de Parlamentul Republicii Moldova, cu 58 de voturi. Deputaţii au remarcat că Anca Dragu are o experienţă importantă în sectorul financiar-bancar şi în politici publice şi aderare la Uniunea Europeană. A lucrat mai mult de 15 ani la Banca Naţională a României şi la Fondul Monetar Internaţional şi a fost ministru al Finanţelor Publice din noiembrie 2015 în ianuarie 2017. În 2020, a fost aleasă preşedinte al Senatului României. Anca Dragu este senator USR.

„Am auzit foarte multe lucruri pozitive despre echipa de la BNM. Asta înseamnă că sunteți serioși, profesioniști, că ați livrat întotdeauna programele în care ați fost implicați. Aceste informații fac ca viitorul să sune bine și să am încredere în faptul că vom putea atinge împreună obiectivele pe care ni le propunem”, le-a spus noilor colegi Anca Dragu, care și-a început activitatea de guvernator al BNM în 22 decembrie.

Fotoliul de guvernator BNM a rămas vacant după ce Octavian Armaşu a fost revocat din acest post de Legislativ.

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.