Educație, sănătate, mediu, cultură: Continental a susținut peste 50 de campanii, evenimente și activități de CSR, derulate în 2023, în România

Sediile Continental din România au continuat, în 2023, activitățile de responsabilitate socială în comunitățile din care fac parte.

De-a lungul anului, Continental s-a implicat în numeroase acțiuni, prin care a sprijinit unități de învățământ universitar și preuniversitar, spitale, instituții de cultură, organizații neguvernamentale și beneficiarii lor. Participarea a fost materială, financiară și umană, mulțumită celor peste 19.000 de angajați care contribuie la proiectele comunitare înaintate de companie și la altele la care aderă personal.

“Implicarea în proiecte de responsabilitate socială este o formă prin care contribuim la creșterea comunității din care facem parte. Continental ia parte activ, în toate locațiile în care ne desfășurăm activitatea, la programe ce aduc valoare în educație, activități culturale, care pun accentul pe sănătate, o dezvoltare sustenabilă a mediului și în proiecte sportive. Dedicarea angajaților noștri în aceste proiecte înseamnă multă energie și dorință de a face bine, puse în slujba comunității”, spune Christian von Albrichsfeld, Country Head Continental România.

Printre programele cele mai importante din acest an se numără Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023, care a inclus toate cele trei sedii ale Continental din capitala Banatului (Automotive, Anvelope și ContiTech) în multe dintre activitățile cuprinse în agenda de evenimente a TM2023, precum Smart Diaspora, Festivalul JAZZx, TechTalks, expoziția Brâncuși ori Festivalul Flight. Continental a susținut TM2023 prin sponsorizare directă, promovare activă și prin implicarea angajaților în diversele activități atractive din oraș.

În total, în 2023, Continental și #peopleofContinentalRomania din Carei, Iași, Sibiu și Timișoara, au inițiat și au susținut peste 50 de campanii și tot atâtea asociații și fundații.

La Timișoara, sediul automotive a răspuns la programele a peste zece organizații non-guvernamentale timișorene și a realizat împreună cu angajații săi 25 de campanii pentru a sprijini comunitatea locală. De rezultate au beneficiat familii cu venituri reduse, persoane fără adăpost, persoane cu dizabilități și copii din medii defavorizate, până la întreaga comunitate. Șirul inițiativelor și al faptelor bune derulate au adus sprijin material unui număr de 60 mame singure cu copii; dorință de cunoaștere și bucurie pentru peste 500 de copii, cărți și cadouri de Crăciun; îmbrăcăminte și alimente greu perisabile de circa o tonă pentru cei care nu și le permit. Târgurile caritabile organizate intern și campanii precum “Redirecționarea impozitului de 3,5 la sută” nu au lipsit nici ele din calendarul activităților din acest an.

Pentru că sănătatea e mai importantă decât toate, angajații sediului automotive au trecut de frica de ac și au donat peste 200 de litri de sânge direct de la serviciu prin campaniile derulate în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara. Colegii s-au reîncărcat cu energie după ce au concurat la mai multe maratoane din urbe, spre exemplu la Timotion, unde au ajutat și cauzele fundațiilor beneficiare ale evenimentului.

Cei peste 300 de pacienți anuali ai Secției de Psihiatrie și Neurologie de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu din Timișoara au parte, prin contribuția financiară oferită de Continental, de o sală de zi, formată din trei încăperi, complet renovată și utilată pentru efectuarea terapiei prin joc, consilierii și exercițiilor de psihoterapie de care au nevoie.

Din grijă pentru mediu, la început de an, a apărut și “Pădurea Continental”, un proiect pe termen lung, care numără deja 2.800 de puieți de glădiță și salcâm, plantați de angajații dornici să facă bine.

Fabrica de anvelope a sprijinit achiziția de echipamente pentru beneficiarii unei organizații neguvernamentale și familiilor lor ca să treacă mai ușor peste situația dificilă în care se află. Compania a organizat și campanii de donare de alimente și de haine pentru familii aflate în situații materiale precare și, alături de angajații săi, s-a implicat în acțiuni de plantare de copaci în apropierea Timișoarei.

În cele trei zile de donare de sânge, organizate la nivelul fabricii, au luat parte 150 de persoane și s-au adunat 60 de litri de sânge. Compania s-a implicat și în activități sportive, prin susținerea lor financiară (Cheile Nerei Mountainbike & Trail Run Race 2023 și Cupa Ripensia 2023).

ContiTech Timișoara și angajații săi au răspuns Prezent La apelul unor ONG-uri care le-au cerut ajutorul ca să adune cadouri de Crăciun unor familii ce au mare nevoie de tot sprijinul care le poate fi acordat. Articole vestimentare, jucării, alimente neperisabile, dulciuri și alte obiecte de trebuință au fost împachetate și oferite beneficiarilor organizațiilor.

Continental Sibiu își consolidează an de an angajamentul față de comunitate și marchează o nouă etapă în evoluția către sustenabilitate și responsabilitate socială. În 2023, angajați ai companiei au contribuit către Centrul de Transfuzii cu peste 30 de litri de sânge, în două campanii de donare organizate în policlinica din fabrică.

Campania de redirecționare a celor 3,5 la sută din impozitul anual către ONG-uri s-a bucurat și în 2023 de succes. Compania s-a alăturat și a sprijinit 26 de fundații.

An de an, locația se implică activ și în evenimentele din comunitate ce sprijină un stil de viață sănătos în scopuri caritabile, precum Maratonul Internațional al Sibiului, unde anul acesta au luat parte 260 de angajați și 72 de copii ai lor. O colegă s-a aflat în top 10 susținători și a strâns peste 6.000 de lei pentru cauza pentru care a alergat. În total, cu ajutorul angajaților au fost ajutate 34 de proiecte la maraton.

Anul acesta, locația a fost din nou alături de Fondul Științescu. Colaborarea va continua și în 2024, pentru susținerea proiectelor educaționale din zona STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Arte și Matematică abordate integrativ) destinate elevilor între șase și 19 ani. Cu sprijinul Continental Sibiu, s-au înființat în acest an trei cluburi de robotică și programare, în mediul rural. La ele au participat 117 elevi, iar în parelel compania se pregătește de susținerea înființării a șase noi astfel de cluburi în județ, în mediul urban și rural.

Angajații Continental Iași organizează anual cel puțin zece campanii de responsabilitate socială, în parteneriat cu 11 asociații și ONG-uri locale. În 2023, au fost colectate donații care au sprijinit peste 500 de beneficiari. Peste 600 de cadouri au fost oferite în diverse contexte din an: ghiozdane cu rechizite, cadouri de Crăciun, cadouri de 8 Martie și peste 600 de kg de haine și jucării au fost colectate și donate.

Numai în decembrie, angajații Continental Iași au desfășurat cinci acțiuni de responsabilitate socială. Donațiile vor fi direcționate către suținerea programelor de burse pentru copii din familii defavorizate, sprijin material pentru o familie cu situație materială precară și susținerea programelor asociațiilor partenere.

Tot în acest an, au demarat două campanii de donare de sânge, în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Iași, cu peste 150 de donatori. Prin implicarea angajaților au avut loc și două acțiuni de mediu – o acțiune de plantare, unde peste 700 de puieți au fost plantați în localitatea Tăutești, și o acțiune de ecologizare în pădurea din apropierea localității Dumești.

ContiTech Carei a pus accent pe activități de responsabilitate socială orientate către angajați, precum Ziua Mobilității și Ziua Mediului, sau colaborări cu Centrul Oncologic Cluj Napoca pentru screeninguri gratuite. Compania a susținut financiar proiecte caritabile, de educație, sportive și culturale, desfășurate în  colaborare cu mai multe organizații neguvernamentale care aduc valoare comunității și contribuie la o dezvoltare a beneficiarilor și a familiilor lor.

Între 1999 și 2022, Continental a investit peste 2,2 miliarde de euro în activitățile din România. Toate cele trei domenii de activitate ale companiei sunt reprezentate aici. Continental deține șase unități de producție și patru centre de inginerie în Timișoara, Sibiu, Carei, Nădab și Iași, și un centru de distribuţie a anvelopelor în București. La finalul lui 2022, avea peste 19.000 de angajaţi, dintre care peste o treime reprezentată de ingineri și informaticieni, și va continua să angajeze, în funcție de viitoarele proiecte.

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share