Angajaţii Apple se revoltă împotriva deciziei companiei de a-i obliga să vină la birou trei zile pe săptămână

Printr-o scrisoare comună, angajaţii Apple îşi exprimă nemulţumirea faţă de programul de muncă propus de conducere şi de maniera în care conducerea a luat acest gen de decizii, în ultima vreme.

Săptămâna trecută, Tim Cook a trimis un email angajaţilor, prin care le comunica planul de lucru în companie din 1 septembrie. Acesta prevede, ca regulă generală, lucrul de la birou trei zile pe săptămână, cu posibilitatea de a lucra de acasă în celelalte două zile.

Angajaţii companiei au răspuns conducerii tot printr-un email, în care îşi arată nemulţumirea faţă de decizia companiei şi faţă de ceea ce ei consideră deja o politică decizională ce le ignoră dorinţele şi vocea. Ei cer o mai mare flexibilitate şi mutarea deciziei legate de locul muncii la nivelul echipelor de lucru. Fiecare echipă în parte, se arată în scrisoare, ar trebui să decidă dacă vrea să muncească de la birou sau de acasă, notează News.ro.

În scrisoare se mai arată că angajaţii simt că sunt puşi să aleagă între un mediu de lucru în care sunt mai productivi, în care se simt mai bine şi sunt mai aproape de familii, pe de o parte, şi venirea forţată la birou, pe de altă parte.

Felul în care Apple vede munca post-pandemie şi comunică deciziile de HR au făcut deja ca mai mulţi angajaţi să părăsească compania şi să aleagă firme cu o politică mai flexibilă din acest punct de vedere, se arată în scrisoarea în a cărei elaborare au fost implicaţi circa 80 de angajaţi.

Programul hibrid propus de Apple din septembrie, deşi un pas înainte faţă clasicul program rigid de muncă al companiei, este încă mult mai restrictiv decât cel al altor companii de tehnologie, în special Facebook şi Twitter, care le acordă o mult mai mare libertate propriilor angajaţi. Aceștia pot lucra de oriunde au o conexiune la internet.

Articolul anterior

Ferrero își extinde spațiul de birouri în a doua cea mai înaltă clădire office din România

Articolul următor

A doua cea mai bună lună din istorie pe eJobs: Peste 33.000 de joburi noi, 1,1 milioane de candidaturi şi 20.000 de candidaţi noi

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share