Compania Continental își implică angajații, la nivel global, la profitul obținut. Pentru anul fiscal 2018, va distribui o sumă cu o valoare estimată la 150 de milioane de euro, către circa 220.000 de angajații eligibili.

La calcularea bonusului, Continental ia în considerare prevederile juridice, respectiv cele contractuale, din țările respective, și performanța economică. Pe baza aceasta, a realizat o împărțire în două categorii, iar suma distribuită variază între 380 și 750 de euro, pentru fiecare angajat. Condiția pentru plata primei este activitatea neîntreruptă în companie, în 2018, și existența unui contract de muncă valabil la 31 martie 2019. Plata se face la mijlocul lunii aprilie.

Pentru 2017, bonusul a fost în valoare de circa 1.140 de euro, pentru fiecare angajat din Germania. Suma achitată la nivel global în 2017, s-a ridicat la 170 milioane de euro. Pentru anul fiscal 2018, angajații din Germania vor primi în jur de 750 de euro. “Toți angajații au contribuit la profit, deci toți au câștigat o primă. De mulți ani, nu numai angajații din Germania primesc participații la profitul corporației, ci toți angajații din toate cele 61 de țări și piețe în care activăm”, declară directoarea departamentului de resurse umane, Dr. Ariane Reinhart.

Noua ta carieră poate începe aici – locuri de muncă în toate domeniile, în toate județele

În 2018, Continental a atins o cifră de afaceri provizorie de aproximativ 44,4 miliarde de euro şi are în jur de 244.000 de angajați în 61 de țări și piețe de desfacere.

Abonează-te la newsletter

Cele mai proaspete știri de pe AngajatorulMeu.ro, direct pe adresa ta de mail.

S-ar putea să-ți placă

O companie IT din România le permite angajaților să lucreze de acasă nelimitat

La doi ani după extinderea operațiunilor din România, prin cel de-al treilea…

Simon Maurer (Maurer Imobiliare): “Mediocritatea nu este acceptată în firma noastră”

Lui Simon Maurer, antreprenorul născut în România, crescut în Germania și revenit…

Enel a încheiat o poliță de asigurare împotriva COVID-19, pentru toți angajații

Una dintre cele mai mari companii de utilități din Europa, după capitalizarea…

Cel mai mare angajator privat din România își îndeamnă salariații să meargă la vot

Continental își cheamă angajații din Europa să-și exercite dreptul la vot la…