Grupul Ingka va răsplăti peste 170.000 de angajați la nivel internațional, inclusiv din România. În semn de recunoștință pentru eforturile depuse în perioada pandemiei, IKEA Europa de Sud-Est îi va recompensa pe toți cei care lucrează în companie, cel târziu din 31 august 2021, cu un bonus financiar.
Suma totală alocată pentru această compensație financiară este de 1,038 milioane de euro. Plata se va face în ianuarie 2022. „Încă de la începutul acestei perioade marcate de pandemie, ne-am străduit să fim alături de colegii noștri. Având în vedere valorile noastre și abordarea IKEA orientată către oameni, acest lucru a venit ca un pas natural în această direcție”, declară Ramona Puia, People and Culture Manager, IKEA România.
„Colegii noștri au depus eforturi considerabile pentru a crește vânzările online și pentru a adapta activitatea magazinelor și punctelor de ridicare, conform măsurilor epidemiologice în vigoare. Vrem să le mulțumim pentru dăruirea, curajul și efortul lor, pentru că au contribuit la crearea unei vieți de zi cu zi mai bune pentru cât mai mulți oameni, dar și pentru rezultatele excelente pe care le-am obținut pe plan local”, spune Violeta Neniță, Market Manager, IKEA România.
Pe lângă acest bonus financiar, ce va fi acordat o singură dată, IKEA a lansat, în 2021, și campania „Ești bine?”, pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la importanța stării mintale de bine în timpul pandemiei. Angajații au primit o zi liberă suplimentară plătită (Zi pentru mine) și un card cadou IKEA de 50 de euro. Pentru angajații care se confruntă cu efectele COVID-19, IKEA a introdus două programe, Programul IKEA de asistență pentru angajați, care oferă suport psihologic pe parcursul zilei și consiliere juridică, și Fondul de solidaritate IKEA, care oferă sprijin financiar angajaților aflați în nevoie.
Grupul Ingka este unul dintre cele 12 grupuri diferite de companii, care deține și operează IKEA în baza unor acorduri de franciză cu Inter IKEA Systems BV. Are trei domenii de activitate: IKEA Retail, Ingka Investments și Ingka Centre. Grupul este un partener strategic în sistemul de franciză IKEA și operează 378 de magazine IKEA în 30 de țări. Aceste magazine au avut 706 de milioane de vizite în anul financiar 2020 (1 septembrie 2019-31 august 2020) și 3,6 miliarde de vizite pe IKEA.com.