Peste 60 la sută dintre angajații români care își caută un alt job o fac pentru că se consideră subapreciați la locul de muncă actual, față de media globală de 54 la sută, relevă ediția de toamnă a studiului Randstad Workmonitor.
Prin comparație, procentul minim este înregistrat în Luxemburg (34 la sută), iar cel maxim în India (76 la sută). În Europa de Est, în Turcia, acesta este de 67 la sută, iar în Cehia – de 47 la sută.
“Pentru angajatori, este momentul să reevalueze ce au de făcut pentru a veni în întâmpinarea noilor perspective și așteptări pe care le-a dobândit forța de muncă, în urma pandemiei. Un salariu competitiv este o condiție necesară, dar nu suficientă. Este util de revizuit pachetul de beneficii, așa încât el să-i susțină pe angajați să integreze cât mai ușor responsabilitățile legate de viața personală și de familie cu acelea de la birou. Randstad Workmonitor a identificat și o nevoie a angajaților mai puțin vizibilă până în acest an: aceea ca activitatea lor să răspundă unui scop important pentru ei”, spune Mihaela Maranca, director general Randstad România
Când iau în considerare o mutare în carieră, angajații se uită la criterii rezultate din întrebările existențiale pe care și le-au adresat în ultimii aproape doi ani, precum o activitate cu sens, program flexibil, lucrul la distanță, stresul minim la locul de muncă și un mediu de lucru sigur. Pachetul de compensații ramâne cel mai important criteriu, dar elementele non-financiare vor fi cele care îi vor diferenția pe angajatori în strategia lor de atragere a forței de muncă.
48 la sută dintre angajații români declară că sunt mulțumiți de situația lor actuală, dar rămân deschiși la noi oportunități. Alți 15,7 la sută caută activ un alt loc de muncă, plănuiesc să se pensioneze în curând, și-au schimbat recent locul de muncă, s-au mutat într-o altă industrie sau și-au luat o pauză. Doar o treime (33 la sută) dintre ei sunt mulțumiți de situația curentă și nu intenționează să-și schimbe locul de muncă.

Aproape jumătate dintre angajați se simt mai stresați de când a izbucnit pandemia
Provocările impuse de COVID-19 au scos la iveală reziliența forței de muncă de pretutindeni, în ciuda greutăților și a schimbărilor prin care a trecut în această perioadă. În contextul incertitudinii fără precedent generate de pandemie, angajații par mai siguri de ce își doresc în viața și cariera lor. Îngrijorările și neplăcerile pe care le-au avut le-au schimbat profund perspectivele și dorințele. Preluarea controlului asupra destinului lor la locul de muncă sau acasă a devenit caracteristica definitorie pentru forța de muncă post-pandemie.
Randstad Workmonitor arată că:
- 45 la sută dintre români se simt mai stresați de când a izbucnit pandemia și vor să facă o schimbare în viața lor profesională, comparativ cu media globală de 49 la sută;
- 49 la sută se simt inspirați de colegi și/ sau prieteni să facă o schimbare în cariera lor, față de 51 la sută, media globală;
- Peste 60 la sută dintre angajații români își caută un alt job pentru că se consideră subapreciați la locul de muncă actual;
- 79 la sută știu mai bine ce vor referitor la cariera lor, în urma pandemiei;
- 61 la sută s-ar gândi să accepte un loc de muncă în străinătate, dacă le permite să lucreze la distanță.
Promovați, dar fără mărire de salariu
Pandemia a modificat viziunea și noțiunea de comunitate și de loc de muncă. Distanțarea socială, lockdown-urile și alte măsuri de sănătate publică au schimbat modul în care au loc interacțiunile personale dintre familii, prieteni și colegi. Modul în care își conduc viața, protocoalele pe care le-au adoptat la locul de muncă și sacrificiile pe care le-au făcut, toate au remodelat percepțiile și așteptările.
În doar doi ani, obiceiurile oamenilor s-au schimbat definitiv, iar o revenire la obiceiurile de dinainte de pandemie probabil că nu va avea loc prea curând. Peste 80 la sută dintre angajații români își doresc mai multă flexibilitate la locul de muncă și, în general, în cariera lor, față de media globală, de 76 la sută. 70 la sută simt nevoia unor teste de evaluare, din partea angajatorului sau a instituțiilor statului, pentru a înțelege mai bine asupra căror abilități să pună accentul, în dezvoltarea lor, în vreme ce media globală înregistrează un procent de 66 la sută în această direcție. Rata cea mai ridicată se regăsește în China (94 la sută).
Procentul românilor care au reevaluat, în mai mică sau mai mare măsură, modul în care munca se integrează în programul lor personal, este de peste 86 la sută, puțin peste media globală, de 83 la sută. Aproape 19 la sută consideră că, în ultimul an, și-au îmbunătățit abilitatea de a atrage venituri. Peste 15 la sută dintre angajații români au fost promovați și au primit o mărire de salariu, iar 7,2 la sută au fost avansați fără ca asta să se reflecte asupra câștigurilor.

De ce țin cont românii când iau o decizie legată de cariera lor
- Pachetul de compensații și beneficii – 66 la sută
- Un mediu de lucru sigur – 51 la sută
- Flexibilitatea programului, ca să aibă timp pentru responsabilități extra-profesionale – 50 la sută
- Un job cu un nivel de stres acceptabil – 43 la sută
- Oportunitățile de dezvoltare a carierei – 37 la sută
- Lucrul pentru un angajator respectat, căruia îi pasă de angajați – 34 la sută
- Opțiunile de lucru la distanță – 27 la sută
- Oportunitățile de a-și dezvolta abilități pe termen lung, valoroase pentru piața muncii – 25 la sută
- O activitate cu sens – 18 la sută
- Un loc de muncă unde să se poată conecta cu alte persoane – 17 la sută
- Lucrul pentru o companie în dezvoltare și / sau inovatoare – 17 la sută
- Un șef/ superior care le reprezintă interesele – 14 la sută
- Un loc de muncă unde angajații manifestă grijă și atenție unii față de alții – 14 la sută
Despre Randstad Workmonitor
Lansat în 2003, studiul include 34 de piețe din Europa, Asia-Pacific, America de Nord și America de Sud. Scopul său este să identifice gradul de mulțumire față de mediul de lucru, probabilitatea schimbării serviciului în următoarele șase luni, și furnizează o înțelegere detaliată a tendințelor de pe piața muncii. Studiul este realizat online, în rândul angajaților cu vârsta între 18 și 65 de ani. Rezultatele ediției locale din noiembrie au la bază interviuri realizate în trimestrul al III-lea al anului 2021, pe baza unui eșantion format din 800 de angajați români.
DESPRE RANDSTAD
Lider mondial în domeniul serviciilor de resurse umane, Grupul Randstad este specializat în soluții în domeniul serviciilor flexibile de muncă și resurse umane. În 2020, a ajutat peste două milioane de candidați să-și găsească un loc de muncă, pentru 202.800 de clienți, și a instruit peste 313.600 de specialiști și peste 568.800 de candidați. Compania este activă pe 38 de piețe și deține unul dintre primele trei locuri în aproape jumătate dintre ele. În 2020, a avut, în medie, 34.680 de angajați corporativi și a generat venituri de 20,718 miliarde de euro. Fondată în 1960, are sediul central în Diemen, Olanda. În România este prezentă prin două sucursale, în București și Slatina.