După retragerea din activitatea executivă a CEO-ului Asahi Europe & International, Paolo Lanzarotti, Asahi Group Holdings (AGH) l-a promovat pe Dragoș Constantinescu în funcția de CEO al operațiunilor europene și internaționale (cu excepția Japoniei, Australiei și Asiei), din 1 aprilie.
Dragoș Constantinescu va deveni și membru al Consiliului Executiv al AGH, cu sediul central în Tokyo. El a condus operațiunile locale ale Ursus Breweries și pe cele ale Dreher din Ungaria între 2019 și 2021, după care a preluat rolul de Managing Director pentru operațiunile Asahi Europe & International din Germania, Austria, Cehia și Slovacia.
Michał Mrowiec, care a condus Ursus Breweries din 2023, va prelua funcția deținută anterior de Dragoș Constantinescu și va deveni CEO pentru Asahi în Cehia, Slovacia, Germania și Austria. De când a devenit liderul Ursus Breweries, Michał Mrowiec a contribuit la o creștere semnificativă a afacerii și a condus echipa din România prin multe inițiative de succes. Numirea unui nou Managing Director pentru Ursus Breweries va fi anunțată în curând.

Dragoș Constantinescu & Michał Mrowiec – background
Dragoș Constantinescu și-a început cariera la British American Tobacco (BAT), în Olanda, în 2002, și a petrecut 17 ani în roluri financiare și de General Management în mai multe țări din Europa, inclusiv ca Area Director pentru Europa Centrală. Este pasionat de îmbunătățirea performanței afacerii Asahi prin inovație, mărci prestigioase și oameni. Un susținător puternic al diversității, echității și incluziunii, este dedicat avansării progresului pe agenda de sustenabilitate, pentru care grupul Asahi este recunoscut internațional.
- Angajatorii din străinătate au început recrutările pentru sezonul de vară: +1.800 joburi disponibile pe eJobs pentru românii care vor să lucreze în afara țării
- Piața muncii în România, în 2025: criza de personal, principala bătaie de cap pentru recrutori
- Tchibo Brands România își mută birourile în Business Garden Bucharest
În ultimii nouă ani la Asahi Europe & International, Michał Mrowiec a ocupat diferite poziții la Kompania Piwowarska (entitatea poloneză a Asahi) și în România. În acest timp, a dobândit o reputație puternică pentru creșterea afacerii și susținerea transformării acesteia. Anterior, a fost director comercial la Coca-Cola HBC în Polonia și vicepreședinte de vânzări la Unilever, unde a implementat mai multe inițiative de transformare organizațională. Deține un masterat la Universitatea Economică din Katowice, Polonia.
DESPRE URSUS BREWERIES
Este cel mai mare producător de bere din România și liderul pieței de bere. Mărcile din portofoliul său sunt URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Peroni Nastro Azzurro, Kozel, Azuga, Pilsner Urquell, Asahi Super Dry. Ursus Breweries deține trei fabrici de bere, în Brașov, Buzău și Timișoara, și o mini-facilitate de producție în Cluj-Napoca. Face parte din Asahi Europe & International.
DESPRE ASAHI EUROPE & INTERNATIONAL
Este sucursala internațională a Asahi Group Holdings, o companie globală de băuturi și produse alimentare listată la Bursa de Valori din Tokyo. Este rezultatul mai multor ani de achiziții care au permis Asahi Group Holdings, un producător tradițional japonez de bere, whiskey și o gamă largă de produse alimentare, să-și stabilească și să-și consolideze afacerea în Europa și la nivel global. Din 2020, operațiunile sunt coordonate de Asahi Europe & International, cu sediul central în Cehia, la Praga.
Afacerea gestionează 19 facilități de producție în nouă țări din Europa și America de Nord și este custodele unora dintre cele mai bune beri din lume, inclusiv Asahi Super Dry, Pilsner Urquell, Peroni Nastro Azzurro, Grolsch și Kozel. În Grupul Asahi, misiunea Asahi Europe & International este și să dezvolte și să administreze toate piețele de export la nivel global, în afara Japoniei și a Oceaniei. Compania este prezentă pe 90 de piețe și are peste 10.000 de angajați.