Michał Mrowiec, actualul vicepreședinte de vânzări al Kompania Piwowarska, va prelua rolul de președinte al Ursus România din 1 ianuarie 2023, după decizia lui Paul Barnett de a se întoarce în țara natală, Australia.
În ultimii șapte ani, Michał Mrowiec a făcut parte din echipa Kompania Piwowarska, afacerea poloneză a grupului Asahi Europe & International. A avut o contribuție semnificativă la creșterea profitabilității prin transformarea strategiei comerciale ale companiei și prin coordonarea unor proiecte majore de investiții. Anterior, a fost director comercial la Coca-Cola HBC în Polonia și vicepreședinte de vânzări la Unilever, unde a implementat mai multe inițiative de transformare organizațională. A finalizat masteratul la Universitatea de Economie din Katowice, Polonia.
„Mă bucur să vin în România, o țară care se aseamănă cu țara mea natală, Polonia. Echipa de aici face performanță. Compania are deja rolul de lider al pieței berii și am acceptat cu entuziasm provocarea de a duce mai departe proiectele de dezvoltare sustenabilă și comercială ale companiei, demarate de echipă alături de Paul. Voi lucra îndeaproape cu colegii mei și îmi voi pune la dispoziție know-how-ul și experiența acumulate până acum, astfel încât să ne menținem pe același loc în topul preferințelor consumatorilor din România”, declară Michał Mrowiec.
- Crina Florescu (HR Director @ Arval România): Mașina de serviciu, regândită, sau ce așteaptă angajații de la beneficiul de mobilitate
- Bulgarul Petar Sogindolski, noul Managing Director pentru România la Mondelēz International
- JYSK este cel mai apreciat angajator din Retailul Non-Alimentar
Numirea lui Michał Mrowiec, care aduce cu sine o experiență internațională vastă în industria berii și FMCG, contribuie la ambiția grupului Asahi Europe & International de a îmbrățișa și de a promova diversitatea, cu multiplele ei valențe, precum expertiza diferită, diversitatea de gen sau pluralismul de idei.
