Asociația Profesională a Producătorilor de Cabluri din România și-a ales o nouă conducere

Singura asociație de profil din industrie, care reunește principalii producători de cabluri la nivel național, și-a ales o nouă conducere.

Noul Consiliu Director al APPCR, ales pentru următorii doi ani, este format din Cristian Gheorghe (foto) – preşedinte (reprezentant al Prysmian Cabluri și Sisteme), Eusebiu Muthi (ICME Ecab), Gavril Mureșan (Electroplast), Călin Daniel Oniță (RCB Electro 97) și Mihai Marin (Iproeb).

Cristian Gheorghe are o experiență de peste 20 de ani în industria telecomunicațiilor și își desfășoară activitatea profesională în compania Prysmian Group, unde este Sales Telecom Director.  

“Prin strategia adoptată în AGA, ne propunem să protejăm și să promovăm interesele producătorilor de cabluri din România și ale participanților în industria conexă acestora, în relația cu autoritățile naționale și europene și cu alte entități interesate. În mod egal, dorim să contribuim cu expertiza și experiența cumulate ale membrilor noștri la elaborarea unor politici publice favorabile dezvoltării rețelelor moderne de transport de energie, de comunicații și date, în special din perspectiva siguranței, sustenabilității și inovației, și ne exprimăm toată deschiderea pentru un dialog constructiv cu autoritățile naționale competente”, declară președintele APPCR.

Pentru a acoperi nevoile spectrului larg de preocupări al industriei cablurilor, activitatea operativă a asociației se va desfășura în grupuri de lucru permanente. Calitatea de membru al APPCR poate fi atribuită oricărei persoane fizice sau juridice române care a dat dovadă de etică și bune practici în afaceri și care recunoaște și se obligă să respecte Statutul și Codul de conduită al asociației, precum și orice alte proceduri, politici sau documente interne ce le vor fi aduse la cunoștință, cu respectarea cerințelor legale. Acesta trebuie să facă parte din categoria producătorilor de cabluri sau din industriile conexe acesteia și se angajează să sprijine obiectivele și activitatea asociației. 

Articole din aceeași categorie
Total
0
Share