Aumovio renunță la peste 600 de angajați în România

de A M

Compania Aumovio și-a informat angajații din România, astăzi, cu privire la planurile de reducere a 641 de posturi în locațiile din țară, în contextul unui proces global de eficientizare și realiniere strategică.

Potrivit datelor comunicate de reprezentanții companiei, restructurările vizează 288 de posturi la Iași, 236 la Timișoara și 117 la Sibiu. Aumovio va aplica un plan etapizat de disponibilizări, ce se va întinde până la finalul anului 2026.

Compania afirmă că această măsură este parte din seria de măsuri implementate global, prin care își propune să-și concentreze investițiile din domeniul de cercetare și dezvoltare către tehnologii de vârf de pe piață, să intensifice parteneriatele tehnologice în ecosistemul intern și să crească eficiența operațională.

„Procesul de informare a angajaților din departamentele de cercetare și dezvoltare a început conform procedurilor locale și prevederilor legale, iar posturile afectate au rezultat din aceste măsuri planificate. Vom aplica măsurile într-o manieră responsabilă din punct de vedere social și ne propunem să avem majoritatea activităților implementate până la finalul anului 2026”, au precizat reprezentanții companiei pentru AngajatorulMeu.ro.

Potrivit acestora, proiectele aflate în derulare „vor continua așa cum au fost planificate”, fără modificări sau întârzieri generate de reducerile de personal. „Suntem convinși că AUMOVIO, prin obiectivul nostru de a defini viitorul mobilității, va continua să fie un loc de muncă atractiv. Dar putem să le oferim angajaților noștri perspectiva unei organizații pregătite pentru viitor cu o structură care ne permite să fim competitivi într-un mediu de piață provocator”.

AUMOVIO, compania care s-a desprins din Continental și care activează în domeniul automotive, s-a lansat oficial în România la începutul lunii septembrie. La nivel național, este prezentă la Brașov, Iași, Sibiu și Timișoara. Deține în România patru centre de cercetare și dezvoltare (Brașov, Iași, Sibiu și Timișoara) și două unități de producție (Sibiu și Timișoara).

S-ar putea să-ți placă

Prezentare generală a confidențialității

AngajatorulMeu.ro folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.